Guvernul nu a transmis președinției niciun mandat referitor la poziția României de la Consiliul European
Guvernul nu a transmis Administrației Prezidențiale niciun mandat în vederea poziției pe care România trebuie să o aibă în cadrul Consiliului care începe joi la Bruxelles.
Marți, Traian Băsescu a precizat că Executivul poate face acest lucru și că în funcție de solicitări, șeful statului își va hotărî discursul.
” Trebuie să vină doar o hârtie cu o propunere de mandat, o voi analiza împreună cu consilierii, vom vedea ce e fezabil, ce nu e fezabil, îl aprob sau cer modificarea lui. E un procedeu clasic, care a funcţionat de opt ani, de când particip la consiliile europene”, a spus, marți, Băsescu.
Pe de altă parte, președintele nu ar fi fost limitat de un eventual mandat, care ar fi avut strict un rol formal.
Totuși, Parlamentul a adoptat în ședința de plen de marți o rezoluție potrivit căreia președintele trebuie să reprezinte interesul României la votul pentru bugetul UE, așteptat la finalul săptămânii.
Precizările vin în contextul în care președinția și Guvernul au opiniții divergente referitoare la necesitatea utilizării dreptului de veto în chestiunea bugetului UE.