Guvernul a adoptat miercuri o ordonanţă de urgenţă prin care Fondul de Garantare a Asiguraţilor poate efectua plăţi creditorilor de asigurări în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) de retragere licenţei de funcţionare a asiguratorului pentru care s-au constatat indicii de intrare în stare de insolvenţă.
Măsura este luată în contextul insolvenței liderului pieței RCA, City Insurance.
„Astăzi a fost adoptată ordonanţa privind modificarea şi completarea legii 213 din 2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor. Ordonanţa a fost necesară pentru a consolida protecţia asiguraţilor în legătură cu falimentul unor societăţi de asigurare, principalele modificări ale acestei ordonanţe fiind următoarele: Fondul este îndreptăţit să efectueze plăţi aferente despăgubirilor cuvenite creditorilor de asigurări în termen de 60 de zile, şi aici urmează modificarea: termen calculat de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei ASF de retragere a autorizaţiei de funcţionare şi constatare a existenţei indiciilor stării de insolvenţă a asiguratorului. Deci de la publicarea în Monitorul Oficial a retragerii licenţei şi nu de la intrarea în faliment a asiguratorului”, a declarat ministrul Finanţelor, Dan Vîlceanu, la finalul şedinţei de Guvern.
Ministrul Finanţelor a explicat că ordonanţa de urgenţă prevede şi majorarea cuantumului plafonului de garantare de la 450.000 de lei la 500.000 de lei.
„Majorarea cuantumului plafonului de garantare, de la 450.000 de lei la 500.000 de lei, pentru o creanţă de asigurare datorată în temeiul unui contract de asigurare încheiat de asiguratorul aflat în insolvenţă. Deci practic am majorat această despăgubire de la 450.000 de lei la 500.000 de lei pentru fiecare poliţă în parte, şi nu se întâmplă ca până acum, când primeai 450.000 ca persoană, indiferent de câte poliţe aveai”, a menţionat Dan Vîlceanu.