Guvernul italian a fost format şi va depune jurământul duminică
Liderul stângii Enrico Letta a anunţat sâmbătă formarea unui nou Guvern italian, în cadrul căruia numărul doi va fi Angelino Alfano, liderul partidului lui Silvio Berlusconi.
Premierul desemnat Enrico Letta a prezentat componența noului guvern italian în fața președintelui Giorgio Napolitano, scrie Agerpres.
Fabrizio Saccomani, directorul Băncii Natțonale a Italiei, va deține portofoliul Economiei și Finanțelor în noul Cabinet, iar fostul comisar european Emma Bonino va fi ministrul Afacerilor Externe.
Noul Guvern, care va avea „o importantă componentă feminină”, va depune jurământul duminică.