Guvernul i-a trimis președintelui un memorandum privind poziția legată de bugetul multianual al UE
Președinția a primit, miercuri, un memorandum din partea Executivului cu privire la poziția acestei instituții legată de negocierea cadrului financiar multianual al UE 2014-2020 la reuniunea Consiliului European, organizat pe 22 și 23 noiembrie.
Preşedintele a primit de la Guvern documentul confidenţial cu memorandumul privind poziţia Executivului legată de negocierea cadrului financiar multianual al UE 2014-2020, în timp ce era în drum spre Bruxelles, în jurul orei 17.00 (ora României), a precizat Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Băsescu, scrie Mediafax.
Președintele României, Traian Băsescu, a aterizat miercuri seară la Bruxelles, pentru participarea la Consiliul European.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la plecarea spre Bruxelles, că nu primise mandatul de la Guvern pentru Consiliul European, precizând că acesta va veni, poate, pe fax, şi că el nu putea să nu meargă la lucrări, pentru că nu ar fi avut justificare să lipsească.