Guvernul României condamnă vandalizarea cimitirului evreiesc din Huși

Guvernul României condamnă vandalizarea cimitirului evreiesc din Huși

Guvernul României condamnă vandalizarea cimitirului evreiesc din Huși, în urma căreia 73 de monumente funerare au fost distruse.

Executivul anunță, într-un comunicatd e presă, că au fost luate toate măsurile necesare pentru identificarea și sancționarea celor responsabili de efectuarea acestui atac.

„Guvernul României reiterează angajamentul pentru lupta împotriva antisemitismului şi pentru combaterea incitării la antisemitism, încurajând solidaritatea ca fundament pentru o societate democratică şi modernă.

Guvernul României întreține un dialog constant cu președintele Federației Comunităților Evreiești din România (FCER), Aurel Vainer, și se bucură totodată de sprijinul Federației în ceea ce privește acțiunile de promovare a combateriimanifestărilor antisemite.

Totodată, în contextul deținerii Președinției rotative a Consiliului UE, promovarea combaterii eficiente a rasismului, intoleranței, xenofobiei, populismului, antisemitismului și descurajarea discursului bazat pe ură reprezintă una din temele centrale ale agendei României în întărirea coeziunii la nivel european”, anunță Guvernul României.

Atacul a fost condamnat și deFederaţia Comunităţilor Evreieşti.

”În numele conducerii Federației Comunităților Evreiești din România – Cultul Mozaic, Preşedintele Federației își exprima indignarea sa totală, însoţite de sentimente de amărăciune, de profundă mâhnire. (…) Nu este admisibil ca în zilele de astăzi, în România contemporană, stat democrat, pluralist, în care drepturile şi obligaţiile evreilor şi ale celorlalte minorităţi naţionale sunt egale cu ale majorității, să se întâmple un eveniment atât de antiuman, atroce, de profanare a mormintelor”, se arată într-uncomunicatal Federaţiei Comunităţilor Evreieşti.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`