Guvernul Cîțu va aproba joi acordarea de ajutoare de urgenţă pentru familiile afectate de inundaţii
Guvernul Cîțu va adopta, în ședința de joi, o Hotărâre privind acordarea unor ajutoare de urgenţă, în limita sumei de 5.000.000 de lei, pentru sprijinirea familiilor afectate de inundaţiile din acest an. Vor mai fi ajutați cei care au avut de suferit de pe urma alunecărilor de teren și a altor fenomene meteorologice periculoase produse în 2021.
Tot în ședința de joi, Guvernul ar urma să aprobe noile măsuri de relaxare, ce vor intra în vigoare de la 1 iulie. De asemenea, ar urma să fie adoptată și Ordonanța de Urgență privind majorarea alocațiilor pentru copii cu 20%, de la 1 ianuarie 2022.
Ajutoare pentru persoanele afectate de inundații. Guvernul adoptă joi HG
Potrivit Agerpres, ajutoarele de urgenţă se vor acorda în limita sumei de 5.000.000 lei din fondurile prevăzute în bugetul Ministerului Muncii astfel:
- câte 6.000 lei pentru familiile şi persoanele singure ale căror locuinţe au fost afectate în proporţie de peste 75%, inclusiv;
- câte 4.000 lei pentru familiile şi persoanele singure ale căror locuinţe au fost afectate în proporţie cuprinsă între 50%, inclusiv şi 75%;
- câte 2.500 lei pentru familiile şi persoanele singure ale căror locuinţe au fost afectate în proporţie cuprinsă între 25%, inclusiv şi 50%
- câte 1.500 lei pentru familiile şi persoanele singure ale căror locuinţe au fost afectate în proporţie de până la 25%;
- câte 1.000 lei pentru familiile şi persoanele singure ale căror bunuri din locuinţă au fost deteriorate, indiferent de numărul sau tipul bunurilor
În Hotărârea de Guvern ce va fi adoptată joi mai e prevăzut că, dacă în urma fenomenelor meteo extreme se înregistrează pierderi de vieţi omeneşti, familia persoanei decedate „beneficiază suplimentar de suma de 7.500 lei, indiferent de numărul victimelor”.