Guvernul alocă primăriilor aproape 650 de milioane de lei pentru proiecte și arierate
Guvernul a alocat marți primăriilor fonduri totale de aproape 650 de milioane de lei, pentru proiecte în derulare şi achitarea arieratelor, au declarat surse oficiale pentru Mediafax.
Luni dimineaţa, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a anunţat că premierul Mihai Răzvan Ungureanu a convins coaliţia ca fondurile către administraţiile publice să fie alocate pe baza a două principii, respectiv pentru proiecte europene în derulare care necesită cofinanţare şi pentru achitarea arieratelor.
El a arătat în acelaşi timp că fondurile către autorităţile locale nu vor fi alocate pe criterii politice, dar că anumite primării au dificultăţi de plată mai mari din cauza relaţiei mai puţin bune cu consiliile judeţene, iar Guvernul încearcă să compenseze acest decalaj.
Săptămâna trecută, după disputele din coaliţie privind alocarea acestor fonduri către primării, liderul PDL Buzău, deputatul Cezar Preda, a declarat că există 25 de consilii judeţene conduse de opoziţie în care primarii PDL nu au primit niciun ban şi care ar trebui să beneficieze de alocări.
Primul ministru a părăsit, săptămâna trecută, şedinţa coaliţiei şi a cerut miniştrilor Justiţiei şi Finanţelor, aflaţi la discuţii, să părăsească sala împreună cu el, după ce liderii partidelor de la putere au spus că vor veni la vot în Parlament doar dacă Guvernul decide anumite alocări bugetare pentru localităţile aflate în circumscripţiile electorale în care au fost aleşi deputaţii şi senatorii partidelor aflate la putere.
Potrivit unor surse politice, Ungureanu a fost deranjat mai ales de atitudinea liderilor PDL, care ar fi condiţionat prezenţa la vot în Parlament pentru susţinerea iniţiativelor legislative ale Guvernului de solicitarea ca şeful Guvernului să dispună alocarea de fonduri bugetare către anumite circumscripţii electorale.