Guvernul a adoptat proiectul creditelor pentru tineri. Câți bani pot împrumuta cu garanția statului studenții și cuplurile sau familiile și ce cheltuieli sunt eligibile. Gabriela Firea, detalii despre inițiativă (VIDEO)

Publicat: 29 06. 2022, 16:49
Actualizat: 29 06. 2022, 16:50
Gabriela Firea: „Din acest moment, tinerii care au împlinit 18 ani, dar merg la școală sau muncesc, vor primi 2.500 de lei, până la vârsta de 26 de ani”

Ministrul Familiei, Gabrila Firea, a anunțat că Guvernul a adoptat în ședința de miercuri proiectul care prevede posibilitatea de creditare a tinerilor cu garanția statului. Potrivit social-democratei, în cazul studenților banii pot fi folosiți inclusiv pentru publicarea unor lucrări științifice sau pentru plata în avans a chiriei, dar și pentru alte nevoi personale.

Gabriela Firea, detalii despre proiectul creditelor pentru tineri

„În cadrul ședinței de Guvern s-au adoptat mai multe hotărâri care cred – și nu numai eu – că vor îmbunătăți măcar parțial viața românilor. Aș vrea să mă refer aici la un proiect care a fost de multe ori solicitat de către tineri să se aplice și în România, dar din păcate această decizie s-a amânat ani de-a rândul, și anume posibilitatea ca tineri studenți sau ieșiți din perioada studenției să poată să beneficieze și ei, la fel ca în orice țară europeană sau ca în Statele Unite ale Americii, de posibilitate de creditare cu o garanție a statului”, a declarat ministrul Familiei.

„Pentru că în cazul tinerilor aici este de fapt cea mai mare dificultate, nevând cei mai mulți dintre ei proprietăți sau nevând venituri crescute, nu pot să justifice posibilitatea în fața unui agent bancar că pot să restituie un credit pe care eventual l-ar contracta de pe piața bancară privată”, a continuat Gabriela Firea.

Proiectul a fost elaborat în colaborare cu Ministerul de Finanțe și Fondul Român de Garantare și Contragarantare.

„Nu este o obligativitate, firește, fiind un credit, o posibilitate a studenților, inclusiv a masteranzilor și doctoranzilor, precum și a tinerilor care nu mai sunt în studenție de a contracta aceste credite cu garanția statului. În cazul studenților este vorba despre 10.000 de euro, în lei, firește, la cursul zilei, cu garanția statului de 80%, iar în cazul tinerilor, în familii sau în cupluri, este vorba despre 15.000 de euro, tot în lei la cursul zilei”, a adăugat prim-vicepreședinta PSD.

Ea a vorbit și despre categoriile de cheltuieli eligibile.

„Pentru studenți se pot face plăți vizând publicarea unor lucrări științifice, inclusiv lucrări în urma finalizării studiilor la facultate, la masterat sau la doctorat, plata în avans a chiriei, și aici de asemenea a fost o solicitare de a-și putea plăti în avans chiria, fie locul la cămin, fie o chirie în sistemul privat, în oricare oraș din țară. De asemenea, pot fi achitate și alte nevoi personale din partea studenților, masteranzilor și doctoranzilor”, a menționat Gabriela Firea.

„În cazul celor 15.000 de euro, în lei, firește, la cursul zilei, pentru familii, programul Family Start, aici se pot achita cheltuieli pe creșă, pentru grădiniță, pentru after-school, dacă au copii. Pentru eventual achiziționarea unui autoturism cu mai multe locuri, dacă este vorba despre o familie numeroasă, cu șapte-opt locuri, sau pentru un avans, e adevărat, nu în totalitate suficient, pentru contractarea unei locuințe sau alte nevoi personale”, a mai spus ministrul.