Guvernul a adoptat OUG privind Radarul Mărfurilor. Adrian Câciu: Va monitoriza în timp real deplasarea bunurilor cu risc fiscal ridicat. Este un element-cheie în strategia de reducere a evaziunii fiscale
Guvernul a aprobat, în ședința de joi, ordonanța de urgență prin care devine operațional Radarul Mărfurilor, respectiv Sistemul Național RO-e-Transport, a confirmat ministrul Finanțelor Publice, Adrian Câciu.
Radarul Mărfurilor va monitoriza în timp real deplasarea bunurilor cu risc fiscal ridicat pe teritoriul României, spune Adrian Câciu
„Astăzi s-a aprobat în Guvernul României Ordonanța de urgență prin care devine operațional Radarul Mărfurilor, respectiv Sistemul Național RO-e-Transport! Vorbim despre un sistem electronic integrat de monitorizare a mijloacelor de transport marfă. Radarul Mărfurilor, care va monitoriza în timp real deplasarea bunurilor cu risc fiscal ridicat pe teritoriul României”, a scris ministrul Finanțelor, vineri, pe Facebook.
Oficialul consideră că Radarul Mărfurilor este un element-cheie în reducerea evaziunii fiscale.
„Consider că acesta este un element-cheie în strategia de reducere a evaziunii fiscale, unul din obiectivele majore pe care mi le-am asumat în acest an. Avem nevoie de rezultate solide în această privință pentru că, din miliardele de lei pe care le vom scoate astfel la suprafață, vom finanța noi politici publice pentru a sprijini nivelul de trai al românilor. Am încredere că acest sistem își va dovedi rapid eficiența și că atât bugetul de stat, cât și mediul de afaceri vor fi marii beneficiari ai acestei măsuri”, a adăugat Adrian Câciu.
Autoritățile vor să protejeze firmele care își achită cinstit obligațiile fiscale către stat, spune el.
„Vrem să protejăm firmele care își desfășoară activitatea în mod corect și își achită cinstit obligațiile fiscale către stat. Și vrem să folosim sumele suplimentare provenite din colectarea cât mai eficientă taxelor și impozitelor inclusiv pentru a susține în continuare măsuri de sprijinire a companiilor românești!”, a conchis Adrian Câciu.