“Guvernele nu se schimbă prin proteste, mergeți la vot!” Fost ministru al Justiției, APEL LA ROMÂNI: ‘Fără scuze!’
Fostul ministru al Justiției, Valeriu Stoica, este de părere că mitingul PSD de sâmbătă “un mod de a pune presiune pe justiție”.
ACesta apreciază că nu există justificare ca un partid politic să speculeze nemulțumirile unor părți în procese, penale sau nu, și să le transforme apoi într-un atac împotrivaindependenței Justiției.
“A fostun miting bizar. In mod normal, mitingurile se fac impotriva celor care guverneaza si e bizar ca tocmai cei care sunt la guvernare sa organizeze un miting. E adevarat ca justificarea lui pare sa fie legata de un obiectiv exterior guvernarii – presupusele abuzuri ale justitiei. Dar chiar si asa, ramane bizar ca un partid aflat la guvernare sa organizeze un miting impotriva justitiei (pentru ca desi se spune ca a fost un miting impotriva abuzurilor, pana la urma a fost un miting impotriva independentei justitiei)”, a declarat Stoica într-un interviu pentru Ziare.com.
Guvernele nu se mai schimbă prin proteste, afirmă Valeriu Stoica, îndemnându-i pe români să meargă la vot.
“Am spus de multa vreme:cultura democratica presupune ca alegatorii insisi, cetatenii, trebuie sa inteleaga foarte bine aceste principii ale statului de drept, aceste principii ale democratiei constitutionale si, mai mult decat atat, foarte important este ca atunci cand sunt alegeri (parlamentare, locale, prezidentiale) cetatenii sa vina la vot.
Am observat ca exista nemultumiri, un fel de tensiune care se acumuleaza din cauza unor fenomene politice, din cauza unor acte legislative sau guvernamentale, a unor decizii ale CCR. Evident ca dreptul de a demonstra, de a merge la un miting, este fundamental, dar in acelasi timp, chiar mai important, este dreptul de a te exprima prin vot. Ar fi trist ca acest drept sa nu fie exercitat de catre toti cei care il au, pentru caabsenteismul la vot explica fragilizarea democratiei”, mai spune fostul ministru.
Întrebat ce le spune celor care nu merg la vot pentru ca sunt nemultumiti de ofertele facute de partide, spun ca nu au alternative, nu au incredere in candidatii pusi pe liste, Stoica a declarat: “Aceasta este o scuza, o dovada de infantilism politic, o spun cu toata duritatea. Cand mergem la vot vedem care sunt alternativele si trebuie sa o alegem pe cea mai putin rea, pentru ca ea este si cea mai buna.
In politica, cel mai mic rau posibil este si cel mai mare bine posibil.”