Grupul infracțional organizat, redefinit în comisia Iordache: Dacă e format ad-hoc nu răspunde penal
Modificările propuse de Comisia Iordache privind infracțiunea de grup infracțional organizat au fost adoptate.
Astfel, nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi, au decis luni parlamentarii Comisiei speciale pentru modificarea legilor Justiţiei, potrivit DCnews.
‘Prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din 3 sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material. Nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului. Prin infracţiune gravă se înţelege oricare dintre infracţiunile prevăzute de art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală, inclusiv acelea pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.’