Grindeanu, despre comasarea alegerilor: La finalul lui 2024 o să fim sătui de pus ştampile. Orice lucru care aduce o anumită simplificare, atâta vreme cât respectă legea, e binevenit

Publicat: 19 04. 2023, 14:01
Foto: Sorin Grindeanu / Facebook

Vicepremierul Sorin Grindeanu (PSD) a declarat că, în acest moment, el are semne de întrebare că ar fi constituţională comasarea alegerilor. Pe de altă parte, dat fiind că anul viitor au loc toate tipurile de alegeri, orice fel de simplificare e binevenit atât timp cât respectă legea, a precizat Grindeanu.

Sorin Grindeanu (PSD), despre comasarea alegerilor

„În acest moment, eu am semne de întrebare că ar fi constituţional, dar nu sunt un specialist în drept constituţional, din contră, nu vreau să mă pronunţ. Nu e o decizie luată.

Vom avea europarlamentare, locale, generale şi prezidenţiale. Eu cred că la finalul anului 2024 o să fim cam sătui, aşa, de pus ştampile şi atunci orice lucru care ar duce la o anumită simplificare, atâta vreme cât respectă legea, eu cred că este binevenită”, a declarat Sorin Grindeanu, potrivit News.ro.

Preşedintele Klaus Iohannis afirma, săptămâna trecută, că o comasare a alegerilor se discută în partide şi una dintre variante ar putea fi constituțională: nu e posibil să aducem parlamentarele mai aproape, dar e posibil să fie amânate localele.

Cum se poziționează partidele vizavi de o eventuală comasare a alegerilor

Propunerea de comasare a alegerilor vine cu insistență dinspre PNL. Președintele partidului, Nicolae Ciucă, a invocat chiar niște sondaje, care ar indica faptul că asta-și doresc românii.

„E nevoie, din punctul nostru de vedere, de o soluţie mult simplificată, de un proces electoral rezonabil, fluent, o organizare mult mai suplă. (…) Nu ne dorim campanii electorale succesive timp de patru luni de zile, care oricum practic ar perturba foarte mult procesul electoral”, a afirmat și Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL.

Oficial, PSD-iștii susțin că nu vor să discute subiectul acum deoarece altele sunt grijile românilor.

„Nu cred că pe agenda de lucru sau de priorităţi a românilor e comasarea alegerilor. Am terminat un scenariu, cel legat de anticipate, şi acum intrăm în altul de comasare a alegerilor. Cred că mai important ce se întâmplă cu autostrada Moldovei, să găsim soluţii pentru reducerea preţurilor la alimente”, a declarat Marcel Ciolacu, liderul PSD.

Numai că președintele Klaus Iohannis i-a dat de gol pe social-democrați, susținând că subiectul comasării „se discută în partide”, deci nu doar în PNL.

Până acum, UDMR nu susține varianta.

„În acest moment, constituţional nu este posibil. (…) Din acest punct de vedere, se poate visa la comasarea alegerilor, dar, din punct de vedere constituţional, din punct de vedere tehnic, trebuie să găseşti o soluţie”, a declarat Kelemen Hunor, liderul UDMR.

Cea mai dură reacție a venit din partea USR. Președintele partidului, Cătălin Drulă, a calificat ideea comasării alegerilor ca fiind „un act de laşitate şi ticăloşie politică”.

Drulă a mai constatat că pe Iohannis, PNL-iști și PSD-iști pare că-i deranjează democrația: „Să spui că alegerile sunt un moft într-o democrație, că suntem un pic încurcați la anul că avem alegerile astea, că trebuie să ne alegem primari, Parlament, președinte e deranj. Mi se pare de noaptea minții… Dacă s-ar putea să nu mai facem alegeri și să facă acolo la coaliție, să ne spună pe o listă cine să conducă România, aproape ar fi bine…”.