Grecia a numit un guvern interimar: Cabinetul trebuie să organizeze noi alegeri parlamentare
Un guvern interimar a fost numit miercuri în Grecia, la zece zile de la începerea haosului politic creat de alegerile parlamentare din statul elen. Scopul cabinetului expres al cabinetului este de a organiza noi alegeri.
Noul prim ministru este Panagiotis Pikramenos (foto), judecător la Înalta Curte, înlocuindu-l pe Lucas Papademos. Pikramenos va deține postul până pe 17 iunie, când grecii se vor întoarce la urne.
Cu o țară dependentă de împrumuturi de la UE și FMI, rezultatul acestui vot va determina dacă Grecia rămâne sau nu în zona euro, informează The Guardian. Taberele sunt împărțite între cei care cred că măsurile de austeritate sunt un preț care merită plătit și cei care vor ca măsurile „barbare” ale UE să fie revocate.
Guvernul este compus din profesori universitari, un general în retragere şi un diplomat. La Finanţe se află George Zannias, care a condus Consiliul economic al ţării. La Ministerul Afacerilor Externe revine Petros Molyviatis, un diplomat de 83 de ani, ministru și în 2004-2006. Fostul şef al Statului Major al armatei Frangos Frangoulis a fost numit ministru al Apărării.