Grădinițele și creșele de stat ar putea fi redeschise după 15 iunie. Nelu Tătaru, ministrul Sănătății: Decizia le aparține autorităților locale

Grădinițele și creșele de stat ar putea fi redeschise după 15 iunie. Nelu Tătaru, ministrul Sănătății: Decizia le aparține autorităților locale
FOTO: Pixabay.com

Autoritățile locale vor putea decide să deschidă, după 15 iunie, grădinițele, creșele și unitățile de tip after-school de stat, a anunțat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, marți seară, la TVR.

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, spune căgrădinițele și creșele de stat ar putea fi redeschise după 15 iunie

„Având în vedere că pe 12 se termină școala, cum s-ar fi terminat în mod tradițional, și părinții care primeau 75% din salariu să stea acasă cu copiii nu vor mai putea sta, am gândit că trebuie să gestionăm deschiderea creșelor, a grădinițelor private sau, dacă autoritățile locale decid, așa cum făceau în verile trecute, că o grădiniță publică putea rămâne deschisă, dar și after-school-urile”, a spus Nelu Tătaru, la postul public de televiziune, potrivit Educație Privată.

Subiectul a fost abordat, luni, și de ministrul Educației.Întrebată la „Dosar de politician” cu Silviu Mănăstiredacă grădinițele și școlile de vară ar putea funcționa după 15 iunie, Monica Anisie a răspuns: „Până la data de 15 iunie suntem în stare de alertă și vom vedea, vom analiza. Să vedem dacă rămânem în aceeași stare de alertă sau nu. Acest lucru îl putem spune după ce vom evalua această perioadă de relaxare. Știm cu toții că în această perioadă se va face o evaluare de către Ministerul Sănătății”.

Ce spusese anterior șeful statului despre grădinițele și creșele private

Președintele Klaus Iohannis anunțase, tot marți, că grădințele și creșele private își vor putea relua activitatea după 15 iunie, când România intră într-o nouă etapă de relaxare a restricțiilor.

„Încep cu partea pozitivă. Având în vedere că numărul de noi îmbolnăviri nu a scăzut și nu a crescut semnificativ, credem că e posibil să continuăm cu câteva noi măsuri de relaxare, adică unele dintre restricții nu vor mai fi în vigoare după 15 iunie. Exemplific cele mai importante.Se vor putea redeschide mall-urile, fără restaurante, fără locuri de joacă. Vor fi posibile evenimente private cu 20 de persoane, dacă sunt în interior, și 50, dacă vor avea loc în exterior.Va fi posibilă redeschiderea grădinițelor, after-school-urilor și creșele private. Va fi posibilă redeschiderea sălilor de fitness, dar cu reguli foarte stricte.Poate fi luată în calcul și deschiderea piscinelor exterioare”, a spus șeful statului.

Președintele Iohannis susține că „lucrurile vor fi mai relaxate în relația cu statele unde numărul de îmbolnăviri în ultimele 14 zile e sub cinci cazuri la un milion de locuitori. Deocamdată, la acest criteriu obiectiv nu se încadrează state precum Italia, Spania, Franța, Belgia, Olanda, Suedia.Având în vedere că nu avem o scădere semnificativă a numărului de noi cazuri ne face să fim precuați. Suntem de părere că se impune prelungirea stării de alertă. Sigur, cu mai puține restricții.Purtarea măștii e obligatorie în continuare.De asemenea, trebuie evitate zonele aglomerate”.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:13 - Alegeri prezidențiale 2024: 34 de sancțiuni date de Poliție în ziua votului: 7 amenzi în valoare de 11.700 de lei și 27 de avertismente
16:09 - Tudor Chirilă: „Candidații la președinție în marea lor majoritate sunt o rușine. Dar trebuie să mergem la vot. Și să votăm pentru un dezastru cât mai mic”
15:58 - Scandal cu amenințări între membrii unei secții de votare din Capitală. Poliția efectuează cercetări. De la ce ar fi pornit totul
15:43 - Familia lui Gabriel Cotabiță a dat ultimele detalii cu privire la locul unde va fi depus trupul artistului: „Cei ce vor să îi aducă un ultim omagiu sunt așteptați”
15:34 - Robert Sighiartău: „Îndemnăm românii să vină la vot în număr cât mai mare! Vreau să avertizez că în aceste zile circulă tot felul de știri false propagate de tălpile roșii” (VIDEO)
15:05 - Aglomerație la secțiile de vot din București. Oamenii așteaptă zeci de minute, la coadă, pentru a-și exercita votul (VIDEO)
14:47 - Cea mai înaltă femeie din lume și cea mai scundă au stat față în față: „Avem lucruri în comun” (VIDEO)
14:44 - MAI a oferit ultimele detalii cu privire la ce incidente au avut loc în ziua alegerilor prezidențiale, până în ora 14: „Au fost sesizate 80 de posibile incidente, dintre care 43 sunt confirmate”
14:34 - Mesajul unui veteran de război, în vârstă de 100 ani, după ce a votat: “Acum există posibilitatea de a vota ceea ce dorești tu, fără niciun risc”
14:02 - David Popovici, mesaj pentru români după ce a votat la alegerile prezidențiale: „Implicați-vă!”