Gorj: 16 cupluri și-au anunțat intenția de a se căsători la Poarta Sărutului în noaptea de Anul Nou
Un număr de 16 cupluri au anunțat că doresc să se căsătorească la Poarta Sărutului din municipiul Târgu Jiu, în nopatea dintre ani, a declarat, luni, șeful Direcției de Evidență a Persoanelor, Laurențiu Dan, citat de Agerpres.
„Ca în fiecare an, Direcţia de Evidenţă a Persoanelor, prin Biroul de Stare Civilă, continuă tradiţia căsătoriilor la cumpăna dintre ani. Şi anul acesta ne aşteptăm să avem foarte multe cereri, anul trecut am avut vârful de solicitări de căsătorii la Poarta Sărutului, au fost 26 de cupluri care şi-au unit destinele. Anul acesta, până în momentul de faţă, avem 16 solicitări, sunt din mai multe judeţe din ţară. Tradiţia a depăşit graniţele Gorjului, sunt persoane interesate de la Craiova, de la Timişoara, de la Piteşti, Călăraşi şi Prahova. Aşteptăm în continuare cereri, iar perioada de depunere a documentelor este între 19 şi 23 decembrie. Ambii soţi trebuie să fie prezenţi la depunerea documentelor„, a precizat Laurenţiu Dan.
Taxa căsătoriei în noaptea de Revelion la Poarta Sărutului este în valoare de 400 de lei.
Din anul 2002 şi până în anul 2013, la Poarta Sărutului au fost oficiate 184 de căsătorii.
Tinerii care își vor oficia relația la Poarta Sărutului vor primi din partea Primăriei Târgu-Jiu flori, tort şi şampanie.