Liviu Dragnea l-a scos în față deliberat pe Victor Ponta pentru a otrăvi atmosfera de campanie și a îndepărta oamenii de urne, a scris președinta PNL, Alina Gorghiu, într-o postare pe Facebook. Aceasta a mai scris că social-democrații au devenit agresivi tocmai pentru că le e teamă de rezultatul alegerilor din 11 decembrie și cred că-și pot impune punctul de vedere aruncând cu cele mai mari grosolănii.
”Agresivitatea discursului de campanie al PSD arată un singur lucru: frica de votul din 11 decembrie. Șeful PSD, Liviu Dragnea, l-a scos în față deliberat pe Victor Ponta pentru a otrăvi atmosfera de campanie și a îndepărta oamenii de urne.
Nepăsarea și cultivarea deliberată a sărăciei au venit la pachet cu disprețul tipic pesedist față de cetățeni: blocarea votului în diaspora, corupție generalizată în administrațiile pesediste, promovarea oamenilor compromiși în funcții publice. PSD crede că cine țipă mai tare și aruncă cele mai multe grosolănii, își impune punctul de vedere. Eu cred că minciuna și tupeul nu pot acoperi dezastrul pe care PSD l-a lăsat în urmă. Și nici nu pot întoarce România în timp”, a scris Gorghiu, pe Facebook.