Gorghiu: Moțiunea simplă împotriva Ministrului Agriculturii e de prost gust. Unul dintre semnatari e chiar Daniel Constantin, cel care a îmbătrânit degeaba pe la minister şi nu a fost în stare să îşi facă temele

Gorghiu: Moțiunea simplă împotriva Ministrului Agriculturii e de prost gust. Unul dintre semnatari e chiar Daniel Constantin, cel care a îmbătrânit degeaba pe la minister şi nu a fost în stare să îşi facă temele

Moțiunea simplă îndreptată împotriva Ministrului Agriculturii este de prost gust, iar PNL se va abține de la vot, a declarat copreședinta liberalilor, Alina Gorghiu, potrivit Mediafax.

''Avem o moţiune pe agricultură care va fi dezbătută astăzi şi care după părerea mea este de prost gust, nu pentru că iniţiatorii sunt aceiaşi care practică un discurs dublu de dimineaţă, la prânz şi seara, ci pentru (…) că de exemplu în acest text al moţiunii cuvântul director este folosit de vreo 27 de ori, spre deosebire de cuvântul fermier care este folosit doar de vreo 5 ori. Ca să vedeţi interesul PSD pentru structura dministartivă din minister nu pentru soarta fermierilor din România'', a declarat Gorghiu.

Aceasta a mai afirmat că este o ”obrăznicie fără margini” ca al doilea susținător al acestei moțiuni să fie tocmai Daniel Constantin, ''cel care a îmbătrânit degeaba pe la minister şi nu a fost în stare să îşi facă temele, dar pune totul în cârca unui ministru care este de 6 luni, la conducerea Ministerului Agriculturii''.

Gorghiu a mai susținut că, prin astfel de inițiative, PSD se pregătește de o moțiune de cenzură: ”Moţiunea este doar un preambul. Vă asigur că în toamnă PSD va depune moţiunea de cenzură''.

Deputații au început la ora 16:00 dezbaterea moțiunii ”Cel mai mare dezastru în agricultura românească din perioada post-decembristă”. Acesta a fost semnată de 84 de aleși PSD și ALDE, iar votul final asupra ei va fi dat marți.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)
09:04 - Salvamont România a primit 17 de apeluri în ultimele 24 de ore. Au fost salvate 25 de persoane
09:00 - Ludovic Orban, înainte de a vota pentru prezidențiale: În ultima săptămână s-a lansat masiv o dezinformare. Este o minciună gogonată, să nu cumva să mă votați, să votați candidata pe care v-am rugat să o votați (VIDEO)
08:49 - Erupție vulcanică surprinsă din avion: Imagini spectaculoase filmate de pasageri (VIDEO)
08:22 - Alegeri prezidențiale 2024: Ce reguli trebuie să respecte românii care merg la vot
08:21 - Nicolae Ciucă a mers la vot: „Eu am votat pentru prosperitate, securitate și democrație. Am votat util pentru acel candidat care, într-adevăr, poate să reprezinte toate aceste valori ale democrației românești” (VIDEO)
08:10 - Lucian Bode și Robert Sighiartău au votat imediat după ce s-au deschis secțiile de vot: „Am votat omul căruia i se potrivește cel mai bine haina prezidențială” / „Am votat pentru un om care poate să facă față tuturor provocărilor prin care trece România” (VIDEO)