Gorghiu: Moțiunea de cenzură, o datorie față de românii din străinătate. În PSD există un sentiment apocaliptic în legătură cu votul prin corespondență

Publicat: 05 06. 2015, 11:34

Alina Gorghiu, copreședintele PNL, a declarat într-un interviu pentru Agerpres că moțiunea de cenzură este o datorie pe care partidul pe care îl conduce o are față de românii din străinătate, dar că vine și ca un element de presiune, în condițiile în care a trecut o jumătate de an și nu s-a întâmplat nimic cu votul prin corespondență.

„Moțiunea aceasta de cenzură este o datorie pe care PNL o are față de românii din străinătate. Acești oameni, nu mai puțin români decât cei care trăiesc în interiorul granițelor naționale, au dreptul la respect din partea statului român. Introducerea votului prin corespondență ar fi un semn de respect. Votul nu este o lozincă, așa cum crede premierul Ponta, este un drept constituțional care trebuie respectat. Nu putem uita cozile umilinței de la secțiile de vot organizate la ambasadele României în străinătate și credem că astfel de lucruri nu trebuie să se repete”, a declarat copreședintele PNL.

„Am încercat timp de mai multe luni de zile să găsim o platformă comună cu PSD pentru a promova votul prin corespondență pentru românii din diaspora. Avem un proiect de lege depus la Parlament încă din luna martie, l-am trimis și la celelalte grupuri parlamentare, l-am trimis și la guvern, dar fără rezultat. PSD și Victor Ponta se tem de votul prin corespondență, iar declarațiile generale aprobative maschează prost această teamă. Există în PSD un sentiment apocaliptic în legătură cu acest vot, care ar putea însemna sfârșitul PSD ca partid al zahărului și uleiului. Eu cred că de ce le e frică nu scapă. Moțiunea de cenzură vine ca un element de presiune în această direcție, fiindcă a trecut deja jumătate de an de la alegerile prezidențiale fără să se întâmple nimic. Facem toate eforturile pentru a găsi o majoritate parlamentară care să susțină moțiunea de cenzură, iar, dacă ea trece, vom pune imediat pe ordinea de zi a Parlamentului proiectul votului prin corespondență”, a mai afirmat Alina Gorghiu pentru Agerpres.