Gorghiu: Mihai Voicu a demisionat din funcția de președinte al Comisiei de Cod electoral, ca formă de protest față de amânarea adoptării legii votului prin corespondență de către PSD

Publicat: 22 09. 2015, 15:33
Foto: evz.ro

Deputatul PNL, Mihai Voicu, a demisionat din funcția de președinte al Comisiei de Cod electoral, a anunțat copreședinta PNL, Alina Gorghiu. Aceasta a precizat că demisia lui Voicu este o formă de protest față de amânarea de către PSD a adoptării legii votului prin corespondență.

„Mihai Voicu a fost numit printr-o hotărâre a Parlamentului președinte al Comisiei de Cod electoral. Astăzi, PNL și vicepreședintele Mihai Voicu au decis ca această funcție să fie părăsită de Mihai Voicu. Demisia din funcția de președinte vreau să fie înțeleasă foarte clar de opinia publică drept o formă clară de protest față de tergiversarea legii votului prin corespondență”, a spus Gorghiu, potrivit Agerpres.

Ea a mai precizat că, dacă PNL va conduce în continuare această comisie, ar fi „zidul în spatele căruia PSD va putea să dirijeze marea farsă” și că de acum înainte PSD va fi singurul responsabil pentru neadoptarea legii votului prin corespondență.

„Astfel, PSD va trebui să dea un răspuns tranșant dacă acționează în dauna comunității din Diaspora sau dacă va vrea să marșeze la propunerea PNL de adoptare a acestei legi”, a afirmat copreședinta PNL.

Și Mihai Voicu a subinliniat faptul că PNL nu mai are nimic de demonstrat referitor la această lege, precizând că proiectul există de șase luni, fiind realizat în consultare cu ambasadele și cu românii din străinătate.

„Acest film prost trebuie să înceteze. PSD trebuie să demonstreze că dorește să voteze acest proiect”, a arătat deputatul PNL.