Gorghiu, despre Legea Prevenției: Vor fi aduse îmbunătățiri. Pe mine mă intrigă cei care plâng pe umărul unora care n-ar putea să-și plătească o analiză, dar ei își dau pensii speciale (VIDEO)

Gorghiu, despre Legea Prevenției: Vor fi aduse îmbunătățiri. Pe mine mă intrigă cei care plâng pe umărul unora care n-ar putea să-și plătească o analiză, dar ei își dau pensii speciale (VIDEO)

Alina Gorghiu a declarat că propunerea legislativă menită să aducă schimbări majore în domeniul Sănătății nu este într-o formă definitivă, ci este supusă dezbaterii publice tocmai pentru a fi îmbunătățită. În orice caz, aceasta are doar prevederi pozitive.

Dacă sistemul e nepregătit, asta însemană că trebuie să-l lăsam așa? S-au primit critici, sfaturi, încurajări. O inițiativă a PSD pune eticheta ”Gorghiu”, dar a fost votată de 126 de parlamentari. O s-o discutăm azi în amănunt, apoi voi ieși cu declarații. Vor fi dezbateri constante cu asociațiile medicilor și pacienților și vor fi aduse îmbunătățiri. Prevederile sunt pozitive. Să nu-mi spuneți că în România cineva nu acceptă ideea unor analize gratuite făcute pentru prevenția unor boli. Acum dacă vă duceți să faceți aceste analize plătiți o grămadă de bani”, a declarat Gorghiu.

Acesta a răspuns și acuzațiilor conform cărora legea ar obliga oamenii să-și plătească tartamentele dacă anterior nu au dorit să-și facă analizele.

E o dezinformare că plata aceasta va trebui făcută dacă nu faci analize înainte. Una este expunerea de motive, unde a fost dat un exemplu poate nefericit, și altul e textul legii. Am discutat cu colegii mei, cu medicii și cu asociațiile care au fost suport la elaborarea legii. Dacă în urma dezbaterilor va reieși că nu este cazul să introducem niciun fel de sancțiuni, evident că așa va fi. Toată lumea s-a concentrat pe exemplul care nu reprezintă nimic ca valoare juridică, spre deosebire de lege.

Pe mine mă intrigă cei care plâng astăzi pe umărul unora care n-ar putea să-și plătească o analiză, dar, în același timp, își dau pensii speciale, cu e cazul PSD-ului”, a mai afirmat liderul liberal.

Gorghiu, despre Legea în Sănătate propusă de PNL: Vor fi aduse îmbunătățiri

#DIRECT_ONE_oc4d4t#

Acesta a insistat că această lege nu va fi aplicată imediat, dar, la un moment dat, acest sistem trebuie să se schimbe.

E îndezbatere publică și sistemul trebuie să fie pregătit la un moment dat (…) Costă mai puțin să previi o boală decât să o vindeci. Legea nu e de imediată aplicare. Nimeni nu va aplica legea dacă nu e sistemul pregătit, dar de undeva trebuie făcută reforma și gândită o lege a prevenției. În mediul rural sunt probleme, dar nimeni nu va pune în aplicare legea fără a fi pregătit sistemul.

Ce ziceți dacă o parte din banii dați mită de PSD din fondul de rezervă primarilor pentru a-l vota pe Ponta s-ar fi dus către prevenția în sănătate?

Un adevăr poate fi înlocuit cu o campanie de denigrare. O dezbatere exact asta are menirea: să îmbunătățeacă prevederile. Ascultăm de la presă, de la asociații, de la orice persoană intersată argumente care să aducă modificări. Legea nu a venit doar în urma discuțiilor dintre parlamentari, ci în urma dezbaterilor cu asociații și cu medici. Absolut orice fel de opinie care îmbunățește legea va fi luată în considerație”, a mai afirmat Alina Gorghiu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`