Gloria Bistrița, a treia echipă din Liga 1 care intră în insolvență

Gloria Bistrița, a treia echipă din Liga 1 care intră în insolvență

Președintele clubului de fotbal Gloria Bistrița, Jean Pădureanu, a declarat, luni, că singura soluție pentru gruparea ardeleană este insolvența. Totodată, Pădureanu a precizat că funcția pe care o va deține în continuare în cadrul clubului va fi cea de președinte onorific.

Înclinăm să mergem către insolvenţă. Aşa spun juriştii clubului şi alţii din afară că insolvenţa este singura soluţie momentan. Rostul insolvenţei este să ne asigure o protecţie a Tribunalului în faţa creditorilor. Am luat hotărârea de intrare în insolvenţă, dar o vom pune în aplicare în cel mult o săptămână. Dacă această soluţie duce spre salvarea clubului nu poate decât să mă mulţumească. Dacă ne redresăm financiar, vom scăpa şi de retrogradare„, a afirnat Pădureanu.

Președintele clubului din Bistrița a explicat că funcția de administrator special va fi preluată de actualul director general  Alexandru Hatfaludi.

„S-a mai întâmplat ceva în ultimele zile. De o săptămână, din cauza stării mele de sănătate, m-am cam dat puţin la o parte şi a fost nominalizat el pentru funcţia de preşedinte, iar eu voi rămâne preşedinte de onoare. Aşteptăm Adunarea Generală să fie validat, să preia funcţia de preşedinte, şi tot el va fi numit şi administrator special din partea clubului”, a spus Pădureanu, citat de Mediafax.

Gloria Bistriţa este cea de-a treia grupare din Liga I care deschide procedura de insolvenţă din cauza problemelor financiare, după FC Rapid şi Universitatea Cluj.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`