Gl. (r) Gabriel Oprea, președintele Uniunii Militarilor și Polițiștilor „Mihai Viteazul” și al UNPR, a transmis un mesaj special de Ziua Veteranilor, în care a vorbit despre patriotismul, sacrificiul și mândria de a fi român.
Oprea a amintit că, în memoria eroilor care şi-au dat viaţa pe câmpurile de luptă şi din recunoştinţă faţă de veterani, când a fost ministru al Apărării a ridicat Monumentul Eroilor militari în Parcul Tineretului.
„La multi ani veteranilor români!
Ziua de 11 noiembrie 1918 a marcat profund parcursul poporului român. A fost ziua în care s-a încheiat oficial Primul Război Mondial, în urma armistiţiului încheiat între Puterile Antantei şi Germania, prin care s-au creat şi condiţiile necesare realizării Marii Uniri de la 1 Decembrie.
Datorăm un profund respect veteranilor, soldaţilor români şi străini care au luptat cu toată fiinţa lor pentru ca generaţiile care le-au urmat să trăiască într-o lume demnă şi liberă. Ei reprezinta istoria vie a unor vremuri în care patriotismul, sacrificiul și mândria de a fi român reprezentau adevărate principii de viață. Trebuie sa cinstim neincetat veteranii acestei tari si să nu uitam, vreodată, eroii care au construit istoria neamului nostru.
În memoria eroilor care şi-au dat viaţa pe câmpurile de luptă şi din respect şi recunoştinţă faţă de veterani, am ridicat Monumentul Eroilor militari căzuţi în misiune în Teatrele de Operații şi pe teritoriul României, în timpul mandatului de ministru al apãrãrii nationale si l-am donat Ministerului Apărării Naționale. Monumentul ridicat in Parcul Tineretului este un omagiu veşnic pentru militarii care şi-au sacrificat viaţa departe de graniţele ţării şi pe teritoriu naţional, onorând jurământul faţă de Patrie.
Tuturor celor pe care îi onorăm astăzi le urăm multă sănătate și puterea de a transmite nepoților și strănepoților adevăratele lecții de curaj, demnitate și patriotism”, a transmis gl. (r) Gabriel Oprea, potrivit umpmv.eu.