Gigi Becali revine în politică și vrea înfiinţarea partidului Familia Ortodoxă (VIDEO)
Gigi Becali s-a răzgândit. După ce a anunţat că se retrage din viaţa publică, latifundiarul din Pipera este pregătit acum să revină în politică, informează B1 TV. Şi nu oricum, ci înarmat cu un plan revoluţionar, cu care vrea să-l îngenuncheze pe Dacian Cioloş.
Patronul de la Steaua s-a arătat revoltat de decizia noului Guvern de a tăia finanţările pentru lăcaşurile de cult. Becali vrea înfiinţarea unui partid format din oameni ai Bisericii şi va discuta cu Patriarhul Daniel pentru a primi binecuvântarea Bisericii Ortodoxe.
Din partidul care se va numi Familia Ortodoxă, vor face parte preoţi şi înalţii ierarhi. Aceştia din urmă trebuie să intre în Parlamentul României ca senatori şi deputaţi, în timp ce preoţii să fie primari în comune, consideră Becali.
#DIRECT_ONE_ihnkro#