Gigi Becali îi spune adio lui George Simion. Patronul FCSB demisionează din AUR

Publicat: 14 03. 2025, 15:11
Actualizat: 14 03. 2025, 15:23
gigi becali
Gigi Becali. Sursa foto: Captură Video GSP

Gigi Becali a demisionat din partidul AUR, pe listele căruia a ajuns în Parlament. Latifundiarul din Pipera a decis să se retragă deoarece nu este de acord cu strângerea semnăturilor și susținerea candidaturii Aneimaria Gavrilă (POT) la președinție.

Patronul FCSB a decis să renunțe la carnetul de membru al partidului AUR. El a anunțat acest lucru într-o intervenție televizată la Digi24. El a spus că va rămâne alături de George Simion.

În ultima perioadă, Gigi Becali a avut o poziție în contradicție cu cea oficială a conducerii AUR. El s-a declarat împotriva susținerii candidaturii lui Călin Georgescu. De asemenea, patronul FCSB a declarat că nu este de acord ca partidul să strângă semnături pentru Anamaria Gavrilă.

„El a făcut o greșeală care nu mi-a convenit: strânge semnături pentru Anamaria Gavrilă”, a spus Becali.

Pe de altă parte, patronul FCSB spune că nu ar fi exclus să revină în partid, în cazul în care George Simion va lua distanță de Anamaria Gavrilă.

Gigi Becali nu este de acord cu Anamaria Gavrilă

Patronul FCSB s-a declarat, în trecut, împotriva susținerii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. El a avut mai multe intervenții, pe acest subiect, spunând că George Simion ar trebui să candideze. Mai mult, a amenințat că își va depune candidatura la prezidențiale, dacă partidul AUR va continua să meargă alături de Georgescu,

După ce Curtea Constituțională a dispus invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu, Gigi Becali și-a întors atenția spre Anamaria Gavrilă. El s-a declarat împotriva unui tandem George Simion – Anamaria Gavrilă, candidați la alegerile prezidențiale. Patronul FCSB a declarat că în condiția în care candidatura lui Simion va fi respinsă de CCR, în locul acestuia ar trebui să candideze un „bărbat din partid”, nu Anamaria Gavrilă.

„Dacă nu e acceptată, nu e acceptată. Îţi luai lângă tine un om care să poată să ducă partidul mai departe. George este ascultat în partid. L-a dus la 20%. Îți luai lângă tine un bărbat care să poată să meargă, să ducă partidul mai departe. Să meargă AUR cu Anamaria Gavrilă?

Eu nu cred că o să meargă. El nu știe că oamenii care sunt și aceia din prima linie au început să cam mârâie, să ca dea înapoi, dar oamenii îl iubesc pe el, îl respectă și are și autoritate. Nu vor oamenii să strângă semnături pentru Anamaria Gavrilă. Ar fi vrut un om din AUR. De ce să fie Anamaria Gavrilă şi să nu fie Târziu? Spuneți-mi de ce? Oamenilor nu le convine”, a subliniat deputatul AUR.