Gigel Știrbu, deputatul care a propus "plagiatul accidental", primele declarații după nominalizarea pentru funcția de ministru al Culturii

Gigel Știrbu, deputatul care a propus "plagiatul accidental", primele declarații după nominalizarea pentru funcția de ministru al Culturii
Foto: B1 TV

Deputatul PNL Gigel Știrbu a avut prima ieșire publică, vineri, după ce a fost nominalizat oficial de Crin Antonescu pentru funcția de ministru al Culturii, odată cu demisia lui Daniel Barbu.

„Consider că nu trebuie să fiu deținătorul a cel puțin două premii Nobel pentru a fi ministrul Culturii. Sunt convins că acolo trebuie un bun manager, care să știe foarte bine ce se întâmplă acolo”, a spus Gigel Știrbu.

Ştirbu este în prezent preşedintele Comisiei de cultură din Camera Deputaţilor.

El a fost şi membru în Comisia specială pentru Roşia Montană, fiind la al doilea mandat de deputat.

Pe lângă activitatea din comisia specială, Ştirbu s-a făcut remarcat şi printr-o iniţiativă legislativă controversată, care modifică legea drepturilor de autor şi care ar permite „includerea accidentală a unei lucrări sau a unui alt obiect protejat în alt material”.

Acesta își motivează proiectul spunând că legea drepturilor de autor trebuie armonizată cu directivele europene din domeniu şi să ofere soluţii pentru corectarea problemelor actuale, pentru a putea susţine utilizarea legală în cadrul societăţii informaţionale”.
 
Fost preot şi fost secretar de stat în Ministerul Culturii în timpul guvernării Tăriceanu, Ştirbu îi va lua locul lui Daniel Barbu, care şi-a prezentat demisia din funcţie după afirmațiile legate de bugetul alocat bolnavilor de HIV/SIDA.

Primele declarații ale lui Gigel Știrbu, nominalizat la ministerul Culturii

 

 

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`