Gheţea, Cinteză şi Chiţoiu, aşteptaţi luni la comisia senatorială care anchetează activitatea CEC
Preşedintele CEC, Radu Gheţea, directorul Direcţiei de Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză, şi ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu, sunt aşteptaţi, luni, la audieri în Comisia de buget-finanţe din Senat, care anchetează activitatea CEC Bank, transmite Mediafax.
Discuţiile cu preşedintele CEC Bank, Radu Graţian Gheţea, au fost programate la ora 11.00, la 12.30 urmând să fie audiat Nicolae Cinteză, iar la 13.30, ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu.
Preşedintele Comisiei de buget-finanţe din Senat, Cosmin Nicula, a precizat vineri că ancheta făcută de Comisia de buget-finanţe nu vizează creditul luat de Ioana Băsescu pentru achiziţionarea terenului din Călăraşi:
„Nu discutăm despre terenul Ioanei Băsescu, această comisie are rolul de a analiza activitatea managerială a CEC. Eu nu am în vedere analizarea creditelor date de către CEC persoanelor fizice sau juridice din România, pe mine mă interesează activitatea managerială a conducerii acestei instituţii”.
El a mai arătat că toate concluziile comisiei vor fi cuprinse într-un raport care va fi prezentat până pe data de 18 decembrie Biroului Permanent al Senatului.