Gheorghe Nichita, fost primar al Iașiului, a fost eliberat din închisoare: „Prezența în opinia publică mă interesează. Am destulă experiență acumulată în această viață” (VIDEO)

Gheorghe Nichita, fost primar al Iașiului, a fost eliberat din închisoare: „Prezența în opinia publică mă interesează. Am destulă experiență acumulată în această viață” (VIDEO)
Gheorghe Nichita, fost primar al Iașiului. Sursa foto: Captură Video - Ziarul de Iași / YouTube

Gheorghe Nichita, fost primar al Iașiului, a fost eliberat din peniteciar. La ieșirea din închisoare, el a povestit cât de mult a suferit și a spus că nu vrea să revină în politică, dar dorește să se implice la nivelul opiniei publice.

Gheorghe Nichita, declarații la ieșirea din închisoare

„E mare suferință, e foarte greu și nu a fost ușor. O durere foarte mare și pentru mine, și pentru cei dragi mie, familia mea, dar toate au și un sens, un scop. Dumnezeu are un scop pentru toate. Deocamdată este un echilibru și încerc să-l mențin. Mi-e foarte dor de cei de acasă, de nepoți în special, pentru că dânșii mă așteaptă, știu că vin, ca să am grijă de ei”, a declarat Gheorghe Nichita, potrivit Ziarului de Iași.

Acesta a spus apoi că nu vrea să mai facă politică, dar se va implica la nivelul opiniei publice deoarece crede că are suficientă experiență de viață pentru a avea un cuvânt de spus: „Politică nu mai vreau să fac, și nu mă mai interesează politica. Dar, în schimb, prezența în opinia publică mă interesează. Am destulă experiență acumulată în această viață, atât în domeniul administrativ, cât și politic, și nu numai. Am și o experiență de viață destul de bogată pentru că nu mi-a fost ușor prin toate prin care am trecut prin viață, în general, mai ales ultima suferință”.

Gheorghe Nichita se consideră în continuare nevinovat

Fostul primar a mai afirmat că încarcerarea sa a fost o nedreptate deoarece chiar nu a greșit: „Se spune în popor, de obicei, că ce nu te omoară, te întărește. Am trăit cu acest gând ca să pot să mă auto-sugestionez. În schimb, nu este ușor. Nedreptatea doare cel mai tare. În clipa în care știi că ai greșit, că ai făcut anumite lucruri, poți suporta mai ușor, dar în rest e foarte greu. (Ați făcut închisoare nevinovat?, n.r.) Nu vorbesc acum despre aceste lucruri. Acum am alte lucruri de rezolvat”.

În final, el a mai declarat că vrea să ceară iertare apropiaților: „Sigur, mai am un lucru de făcut – să-mi cer iertare celor care mi-au fost aproape, care au fost afectați din cauza necazurilor mele și celor care mi-au rămas în continuare prieteni și loiali, le cer iertare pentru faptul că ceea ce mi s-a întâmplat mie i-a afectat și pe ei”.

De ce a fost condamnat Gheorghe Nichita

Amintim că Gheorghe Nichita a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu, după ce a folosit Poliția Locală din Iași pentru a-și spiona amanta.

Anterior, el mai fusese în detenție, după ce a fost acuzat că a primit mită 10% din valoarea unui proiect european. El nu a ispășit această pedeapsă în totalitate, fiind eliberat condiționat.

Cele două pedepse au fost contopite, rezultând o condamnare de 6 ani și 8 luni de închisoare.

Miercuri, Nichita a beneficiat de o nouă decizie definitivă de eliberare condiționată, dispusă de Tribunalul Vaslui.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`