Gheorghe Iancu, profesorul de drept constituțional: Legea spune că directorul SIE este propus de președinte și numit de CSAT. Președintele nu prea are sfătuitori buni
Profesorul de drept constituțional Gheorghe Iancu a explicat că șeful SIE trebuie să fie numit de CSAT și că nu trebuie să aibă aprobarea Parlamentului, precizând că există o lege care prevede acest lucru și ea primează în fața oricărui alt text juridic.
Explicația lui Iancu vine după ce MRU a fost nominalizat la șefia SIE, de către președintele Klaus Iohannis.
Premierul Victor Ponta l-a acuzat pe președintele Klaus Iohannis că a păcălit PSD, pentru că social democraţii nu au fost consultaţi pe tema nominalizării lui MRU la șefia SIE.
„Textul Legii 1/1998, care este Legea SIE, spune că directorul SIE este propus de președinte și numit de CSAT. Așa spunea legea. Constituția spune însă altfel, din 1991 încoace. Spune, la articolul 65, că acesta este numit de camerele reunite ale Parlamentului. Întrebarea pe care și-o pune toată lumea este: cine se aplică?. Există un principiu în drept, pe care oamenii nu-l cunosc, și anume: legea specială bate legea generală. Legea specială este Legea SIE, care spune că e numit de CSA”, a spus profesorul de drept constituțional Gheorghe Iancu pentru Digi 24.
Acesta a explicat că președintele nu a fost foarte bine sfătuit în privința acestei legi.
„Până la urmă, președintele nu știu de cine a fost povățuit, dar eu îi spun de la început că nu prea are sfătuitori ca lumea acolo. Eu știu cine sunt și vă asigur că n-are. Dânsul (președintele – n.r.) a spus așa: eu fac propunerea și ea se duce la Parlament. Până la urmă, s-a combinat legea din 1998 cu Constituția. Nu! Se aplică un singur text. Dacă te duci la lege, atunci îl numește CSAT-ul”, subliniază Gheorghe Iancu.
„Trebuia să se adreseze CSAT. Și de acolo, nimic, pentru că Legea 1/1998 spune că îl numește CSAT-ul. Nu e nevoie de votul în Parlament, pentru simplul motiv că – a spus și Augustin Zegrean acest lucru – este neconstituțională, dar este legală. Sigur, e o aiureală, din punctul ăsta de vedere. Trebuie aplicată legea specială în domeniu. Pentru că legea aceasta n-a fost pusă în acord cu Constituția, este exact situația de la Șova: s-a aplicat regulamentul, cu toate că acel regulament era neconstituțional. Se aplică legea, chiar dacă legea e neconstituțională, dar se aplică legea, pentru că este legea specială în domeniu. Nu Parlamentul trebuie să-l numească! Și o să ridici acum 1.000 de opinii că până acum așa s-a procedat. S-a procedat prost”, a conchis profesorul de drept constituțional Gheorghe Iancu, fost Avocat al Poporului.