Gheorghe Ialomițianu, vicepreședinte PMP și fost ministru de Finanțe, a remarcat faptul că parlamentarii n-au rezolvat nici acum problema facturilor și nici nu s-au pus de acord în privința indexării pensiilor, în schimb au avut grijă să mărească salariile primarilor și altor aleși locali. Nu era deloc momentul, a mai spus Ialomițianu, și decizia lor dă foarte prost pentru România.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Politica Zilei”, moderată de Ioana Constantin pe B1 TV.
„E o presiune la nivel local, dar nu era momentul. Sună atât de rău pentru România și în plan intern, și în plan internațional, că România nu e într-o situație financiară bună.
Avem un deficit excesiv ce trebuie redus. Au venit cu majorări de impozite și taxe. Acum ce va înțelege mediul de afaceri? Că au vrut să mărească salariile demnitarilor?
Au venit cu dublarea impozitului pe proprietate și acum măresc salariile primarilor, viceprimarilor și președinților de consilii județene…
Nu cred că era momentul.
Se chinuie să vină cu un procent pentru indexarea pensiilor și s-ar putea să fie sub 10%. Acum ar trebui să spele rușiunea și să indexeze pensiile cu 30%. Cum vii cu 25% să mărești salariile demnitarilor și la pensii să te chinui cu 10%, când mulți sunt cu venituri foarte mici?
Sigur că primarii au salarii mici, dar nu era momentul. I-a pus și în dificultate. Cred că a fost o greșeală politică, nu era o prioritate și cred că partidele au o problemă
Mă refer la cei de la AUR. Spune un reprezentant al acestui partid că n-au știut… Păi, amendamentele nu s-au depus în Senat, ci la comisii și ei au votat, că s-au gândit la ei, la indemnizații. O ipocrizie fără margini!”, a declarat fostul ministru.
„Eu cred că au fost o greșeală politică, nu trebuiau să facă asemena lucruri. Vor avea mari probleme pe stradă, că oamenii se chinuie să-și achite facturile.
N-ai rezolvat problema compensării, indexării pensiilor, investițiile sunt aproape la nivelul de anul trecut și s-a declarat că e anul investițiilor…
Din PNRR și din programarea bugetară pe 2021 – 2027 nu s-a cheltuit un euro!
România e sufocată de impozite și taxe și lipsă de lichiditați”, a mai declarat Gheorghe Ialomițianu.