Gheorghe Flutur, reacție după ce Ludovic Orban și-a anunțat plecarea din PNL: Ne supărăm, ne luăm jucăriile și plecăm

Publicat: 21 10. 2021, 22:33
Actualizat: 21 10. 2021, 22:39
Foto: Facebook @ Gheorghe Flutur

Gheorghe Flutur a avut o primă reacție, după ce Ludovic Orban a anunțat, în premieră, pe B1 TV, că dorește să plece din PNL, urmând să demisioneze din grupul parlamentar.

Joi seara, Ludovic Orban a anunțat că nu va vota Guvernul Ciucă și că dorește să demisioneze din grupul parlamentar al PNL.

„Este poziția domniei sale. Au fost atacuri din partea domniei sale, parcă prevesteau că vrea să facă un alt partid. Nu am fost de acord cu aceste atacuri. Nu pot să fie 2 președinți la un singur partid. Sper ca mulți dintre colegii noștri supărați să se gândească. PNL are în agendă guvernarea. Ne supărăm, ne luăm jucăriile și plecăm”, a declarat Gheorghe Flutur, joi seara, la TVR 1.

Orban a anunțat că va demisiona din grupul parlamentar al PNL

Joi seara, Ludovic Orban, fostul lider al PNL a anunțat că va demisiona din grupul parlamentar al partidului și că nici nu va vota în Parlament Guvernul Ciucă, atunci când acesta va ajunge.

Eu categoric nu voi vota pentru Guvernul Ciucă, iar pentru mine asta e picătura care a umplut paharul. Săptămâna viitoare îmi voi da demisia din grupul parlamentar al PNL.

Cred că omul politic trebuie să fie fidel cetățeanului care-i încredințează votul. Pentrr mine, Iohannis și conducerea nelegitimă, gașca demolatoare au trădat grav interesele cetățenilor. Au pus între paranteze viitorul României și șansa României la dezvoltare cu o coaliție care avea un program de guvernare. Acum, practic, toate înțelegerile sunt aruncate în aer și nu pot să găsesc nicio explicație rațională pentru comportamentul total dăunător intereselor României al președintelui Iohannis”, a declarat Ludovic Orban, în direct pe B1 TV.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.