George Simion spune că Becali ar putea fi printre candidaţii AUR: Îl iau pentru că aduce voturi. A învăţat unele lucruri. Nu merge degeaba la mănăstiri, la biserici

Publicat: 29 09. 2024, 21:08
Gigi Becali și George Simion (AUR). Sursa foto: Captură video - George Simion / TikTok

George Simion, liderul AUR, a declarat că Gigi Becali, patronul FCSB, s-ar putea număra printre candidaţii formațiunii la alegerile pentru Camera Deputaţilor, dar deocamdată nu a fost încheiată o înțelegere.

Totodată, liderul AUR a negat că patronul FCSB ar fi primit un loc pe lista de candidați în schimbul unei donații pentru campania partidului. Simion crede că Becali îl va ajuta să intre în turul doi şi să câştige alegerile prezidenţiale.

Simion (AUR), despre colaborarea cu Becali

„Nu cred că George Becali de acum 20 de ani este George Becali din 2024. A învăţat unele lucruri. Nu merge degeaba la mănăstiri, la biserici. (…) Dacă domnul Becali, ca şi mulţi alţi oameni de afaceri, se implică în AUR financiar – foarte bine, dar nu facem contra-cost. Am primit diferite propuneri, sume exorbitante, cel puţin pentru mine: 200, 300, 500.000 de euro să fac deputaţi şi senatori. Şi am refuzat. (…)

Eu nu vând locuri de parlamentar. Nu am făcut-o, nu am s-o fac, dintr-un considerent simplu: oamenii aceştia ne vor părăsi imediat ce vor intra în Parlament. (…) Eu pe domnul Becali îl iau în primul rând că respectă zona identitară şi politică de unde suntem şi pentru că aduce voturi”, a declarat George Simion, la Digi24, potrivit Agerpres.

Ce a spus Becali despre colaborarea cu AUR

Amintim că, recent, patronul FCSB a anunțat că s-a alăturat AUR, îl va susține pe George Simion la prezidențiale, iar el va candida la Camera Deputaților: „M-am alăturat AUR și îl voi susține pe George Simion la alegerile prezidențiale. Eu nu doar ca îl voi susține pe el, dar voi candida pe listele AUR pentru Camera Deputaților. Atât pot sa va spun pentru moment”.