George Simion spune că a intrat în greva foamei și va sta peste noapte la Parchetul General. Reprezentant al Ambulanței: Starea de sănătate îi permite. Are tot ce îi trebuie (VIDEO)

George Simion spune că a intrat în greva foamei și va sta peste noapte la Parchetul General. Reprezentant al Ambulanței: Starea de sănătate îi permite. Are tot ce îi trebuie (VIDEO)
George Simion, președintele AUR. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Deputatul George Simion, liderul AUR, susține că a intrat în greva foamei, vineri, și că va rămâne peste noapte la Parchetul General. Despre starea lui a vorbit un reprezentant al Ambulanței, care a venit să îl consulte, conform procedurilor.

Ce spune reprezentantul Ambulanței despre intrarea lui George Simion în greva foamei

Reprezentantul Ambulanței a precizat că i-a verificat liderului AUR starea generală, tensiunea arterială și alte aspecte. Întrebat dacă i-a spus George Simion că rămâne peste noapte la Parchetul General, el a răsuns: „Dânsul mi-a confirmat că rămâne”.

„În mod normal noi îi ținem în supraveghere de câte ori este nevoie. Uneori ne cheamă dânșii, uneori venim noi (…). Mi-a spus că totul este în regulă și că nu are nevoie de nimic în momentul de față (…). Dacă vă aduceți aminte dumneavoastră de greva foamei, cea a revoluționarilor, știți dumneavoastră, noi am avut grijă de ei, da, vreo două luni”, a declarat reprezentantul Ambulanței.

Întrebat dacă starea de sănătate îi permite lui George Simion să facă greva foamei, el a confirmat: „În momentul acesta, da”.

„Are tot ce îi trebuie”, a mai spus reprezentantul Ambulanței.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`