George Simion, co-președintele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), spune că se mai gândește dacă reprezentanții formațiunii pe care o conduce vor fi prezenți la ședința de constituire a noului Parlament. Președintele Klaus Iohannis a anunțat, luni, la finalul primei runde a consultărilor cu partidele care vor face parte din noul Legislativ, că intenționează să convoace noul Parlament pentru data de 21 decembrie.
În acest context, George Simion a declarat pentru Agerpres că liberalii i-ar fi defavorizat pe cei de la AUR ”la locurile corecte în comisiile parlamentare”, motiv pentru care se mai gândește la participarea la ședința convocată de șeful statului.
„O să ne mai gândim dacă participăm, pentru că, până în acest moment, PNL a încercat să ne defavorizeze la locurile corecte în comisiile parlamentare pentru Camera Deputaţilor şi Senat şi în sensul acesta am purtat discuţii cu liderii PNL. Pentru că profită de faptul că suntem un partid tânăr şi au impresia că nu ne ştim drepturile. (…) Nu vom lăsa voturile care au mers către AUR din partea românilor să fie batjocorite, avem dreptul la conducerea a două comisii importante din Senat şi două comisii importante din Camera Deputaţilor”, a declarat George Simion pentru sursa citată, adăugând că cei de la AUR sunt interesați mai ales de comisia de învățământ și cea de justiție.
După discuțiile de luni cu președintele Klaus Iohannis, George Simion a declarat că AUR îl propune pentru funcția de premier pe Călin Georgescu.
„Propunerea AUR pentru postul de prim-ministru, văzând că partidele de pe locul 1, 2 și 3 nu au venit cu nume convingătoare, am hotărât noi să propunem țării un nume de prim-ministru, domnul Călin Georgescu. Aș vrea pe această cale, în transmisiune directă la toate posturile de televiziune, să mă adresez alegătorilor PSD, să îi întreb dacă sunt mulțumiți depropunerea pe care PSD a făcut-oși să facă o comparație între Alexandru Rafila, cel care a fost de acord cu închiderea noastră în case și cu măsuri abuzive împotriva bătrânilor noștri, cu Călin Georgescu”, a declaratGeorge Simion.
Duminică seară, George Simion, afirmase, în direct, pe B1 TV, că AUR nu va face pafrte din nicio coaliție guvernamentală însă va dialoga cu toate forțele politice.
”Nu vom participa la nicio coaliție de guvernare pentru că în acest moment n-am face decât să fim a cincea roată la căruța unor partide controlate de Klaus Iohannis, fie că vorbim de cele din stânga, fie că vorbim de cei din dreapta. Avem alte planuri”, spunea atunci co-președintele AUR.
După prima rundă de consultări dintre reprezentanții partidelor și Klaus Iohannis, șeful statului a anunțat că ”nu sunt încă întrunite condițiile pentru desemnarea unui candidat pentru a forma un nou Guvern”. În aceste condiții, președintele a spus că va avea loc o nouă serie de consultări.