AUR are abilitatea, capacitatea, voința și știința de a prelua guveranarea în România, a declarat deputatul George Simion, liderul partidului, joi, într-o conferință de presă, dând de înțeles că o condiție în acest sens ar fi „constatarea ca fiind vacantă a poziției de Președinte, începând cu data de 22 decembrie”.
George Simion (AUR), despre formarea Guvernului și situația de pe scena politică
Liderul AUR a susținut o conferință de presă.
„Vrem să anunțăm că în urmă cu jumătate de oră (declarațiile au fost făcute pe 19 decembrie, la ora 17:20, n.r.) consiliul național de conducere al Alianței pentru Unirea Românilor s-a întrunit și a votat în unanimitate să facem următorul anunț. AUR are abilitatea, capacitatea, voința și știința de a prelua guveranarea în România, conform cu voința românilor care au votat pe data de 1 decembrie și în 24 noiembrie, în următoarea ordine:
- Constatarea ca fiind vacantă a poziției de Președinte, începând cu data de 22 decembrie;
- Preluarea interimară a funcției de Președinte de către președintele Senatului;
- Desemnarea unui premier în urma propunerii făcute de Alianța pentru Unirea Românilor. Propunerea făcută de AUR în consiliul național de conducere este domnul Petrișor Peiu;
- Organizarea în cel mai scurt timp a alegerilor prezidențiale, cu o nouă conducere a Autorității Electorale Permanente, în termenii stabiliți de către Biroul Electoral Central;
- Agrearea cu o majoritate a partidelor sau a parlamentarilor din noua legislatură a unui set de măsuri care să fie implementate într-o perioadă de 3-6 luni, după care să ajungem la votul românilor, care să stabilească o majoritate stabilă pentru următorii patru ani.”, a declarat George Simion.