George Simion a ajuns în New York Times. Ce scriu americanii despre liderul AUR

George Simion a ajuns în New York Times. Ce scriu americanii despre liderul AUR
Foto: Inquam Photos / Liviu Chirica

George Simion devine din ce în ce mai vizibil, inclusiv pe plan internațional. New York Times a relatat punctul de vedere al liderului partidului AUR, în urma întrunirii suveraniștilor europeni, care a avut loc pe 28 și 29 ianuarie.

Americanii susțin că pro-unionistul este dezamăgit de evenimentul care a reunit cunoscuți lideri din Europa, precum Viktor Orban și Marine Le Pen. Potrivit jurnaliștilor de la New York Times, interesele lui George Simion și ale formațiunii politice pe care o reprezintă se află în antiteză cu cele are Rusiei.

„George Simion, liderul unui partid de dreapta din România a descris întâlnirea drept ‘un dezastru’ din cauza divizării cu privire la Rusia, pe care el o vede drept o amenințare care blochează propria sa cauză politică, unirea României cu vecinul Moldova, un teritoriu ocupat de Moscova în 1940″, a notat jurnalistul Andrew Higgins, de la New York Times.

Partidul AUR, în atenția europenilor

Imediat după alegerile din decembrie, 2020, care au propulsat AUR în Parlamentul României, partidul AUR a intrat și în vizorul jurnaliștilor din Europa.

VoteWatch relata pe 7 decembrie 2020 despre proiectul central AUR, unirea României cu Republica Moldova.

„Principalul obiectiv al AUR este unificarea României cu vecinul Moldova, un fost teritoriu al României care a fost anexat de URSS după cel de-Al Doilea Război Mondial. Acest lucru are drept rezultat o poziționare pro-NATO a AUR și oopoziție cu interesele Rusiei în zonă.

Notabil este faptul că AUR laudă statul de drept și susține piața deschisă din punct de vedere economic. De asemenea, AUR susține investițiile străine, fiind foarte critic cu corupția locală care le blochează”, au notat cei de la VoteWatch, în urmă cu doi ani de zile.

George Simion: „Suntem în familia conservatorilor europeni”

La finalul anului trecut, George Simion a oferit clarificări despre parteneriatele pe care AUR dorește să le desfășoară, cu diverse formațiuni din UE.

„Eu sunt mai rusosceptic. Nu mă laudă Sputnik, pentru că le-am demolat niște perle legate de cel de-Al Doilea Război Mondial, cu tătucul Stalin (…)

Suntem în familia conservatorilor europeni. Acolo mai sunt Lege și Justiție, partidul de guvernământ din Polonia, coservatorii britanici, Fratelli d’Italia, condus de Giorgia Meloni, VOX din Spania. Noi suntem pentru o Europă unită, a națiunilor, nu pentru un suprastat european, precum SUE, cum vrea domnul Cioloș”, a declarat George Simion, pentru B1 TV.

Potrivit celui mai recent sondaj INSCOP, AUR a devenit al doilea partid din România în preferințele cetățenilor. Formațiunea lui Claudiu Târziu și a lui George Simion a depășit PNL, care înregistrează 16,6%. Partidul conservator bifează 20,6%, iar social-democrații 34,3%. USR a rămas la un scor modest, de aproximativ 12%.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`