Liderul deputaţilor PNL, George Scutaru, a declarat miercuri că prin mutarea biroul premierului Victor Ponta la Ministerul Apărării acesta nu va mai putea fi deranjat de proteste, la fereastra cabinetului, deoarece legea interzice adunările publice în aproprierea unităţilor militare.
„Cred că Ponta în primul rând îşi doreşte să nu mai fie deranjat de mitinguri, nu mai suportă protestele şi nu mai suportă să fie contrazis. Legea privind adunările publice spune foarte clar că organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice sunt interzise în imediata apropriere a gărilor, porturilor, aeroporturilor, staţiilor de metrou, spitalelelor, obiectivelor militare. Ministerul Apărării are indicativul militar UM 02515, deci este unitate militară”, a declarat Scutaru, citat de Mediafax.
Victor Ponta a declarat, marţi, că săptămâna viitoare îşi va muta biroul la sediul MApN, unde va avea întâlnirile şi activităţile oficiale, aparatul de lucru rămânând la Guvern, motivul gestului său ţinând de evitarea „înscenărilor lui Băsescu şi ale presei”.