Scutaru a declarat că adoptarea unei declaraţii a Parlamentului în cazul Ucrainei, demers propus de PNL, pentru poate avea loc marţi, şi nu miercuri, cum a propus USD.
„Convocarea Parlamentului, în plen reunit, pentru adoptarea unei declaraţii privind situaţia din Ucraina nu ar afecta procedurile parlamentare pentru un nou Guvern. Pur şi simplu putem avea o ordine de zi cu două puncte, unul referitor la situaţia din Ucraina, celălalt privind Guvernul Ponta III. În plus, ar fi o bună ocazie inclusiv pentru prim-ministru, să-şi exprime punctul de vedere în plenul Parlamentului, ţinând cont că până acum nu a abordat în mod tranşant subiectul situaţiei de criză din Crimeea”, a declarat Scutaru.
Acesta a continuat, spunând că USD trebuie să arate că îi interesează și altceva decât să își reconfirme puterea, citează Mediafax.
„Şi aşa, până acum, Guvernul a avut o atitudine destul de palidă în plan diplomatic pe tema crizei din Ucraina, deşi ar fi trebuit să avem un profil mult mai conturat pe acest subiect, fiind ţară vecină Ucrainei şi ţară la frontiera estică a UE şi NATO. Sperăm ca la reuniunile internaţionale care vor avea loc în aceste zile să observăm că vocea României a devenit mai puternică”, a mai spus Scutaru.