George Maior, record de longevitate în funcția de director al SRI
Şapte ani, o lună şi două săptămâni. Acesta este noul record de longevitate în funcția de director general al Serviciului Român de Informaţii, stabilit de George Maior. Precedentul record ii apartinea lui Virgil Măgureanu si era mai mic cu 7 zile. De când se află la conducerea SRI, Maior a reușit să modernizeze instituția și să câștige respectul serviciilor internaționale.
Mandatul lui George Maior la conducerea SRI este marcat de două premiere. Prima este răsturnarea principiului după care se făcea numirea şefului SRI. Pentru prima dată Maior a fost ales ca un reprezentant al Opoziţiei pentru a conduce destinele celui mai important serviciu secret de pe teritoriul României. Mai exact, George Maior câştigase pe listele PSD un mandat de senator în legislatura 2004 – 2008. El a fost a fost membru şi vicepreşedinte al Comisiei speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe. În iunie 2005, senatorul Maior fost numit preşedinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi membru simplu în Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi. Activitatea lui parlamentară a încetat a doua zi după ce preşedintele Traian Băsescu l-a numit, în 4 octombrie 2006, director al SRI.
Tot o premieră a activităţii lui Maior la conducerea SRI o constă în longevitatea mandatului său. Şi asta în ciuda numeroaselor atacuri lansate la adresa instituţiei pe care o conduce. Mai exact, Maior a reuşit să se menţină în funcţie până acum timp de 7 ani o lună şi două săptămâni. Astfel , a reuşit să doboare recordul în materie deţinut de Virgil Măgureanu, , care a condus SRI timp de şapte ani şi o lună.
Între anii 2000 şi 2004, Maior a fost secretar de stat şi şef al Departamentului pentru Integrare Euroatlantică şi Politica de Apărare în cadrul Ministerului Apărării Naţionale. În această calitate a coordonat, din punct de vedere strategic şi militar, aderarea României la Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic.