Geoană sare în apărarea nevăzătorilor: Guvernanții nu fac destul ca nevăzătorii să aibă o „viață demnă”

Publicat: 20 09. 2024, 16:40
Sursa foto: Facebook @ Mircea Geoană

„Protestul nevăzătorilor, din Piața Victoriei, este un strigăt pentru dreptul la o viață demnă, într-o Românie corectă cu fiecare cetățean și nu este de ajuns anunțul guvernanților, care ne spun liniștiți că vor rezolva situația”, scrie MIrcea Geoană, candidat independent la Președinție, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit lui, „legea pensiilor a fost una dintre cele mai așteptate de români, pentru că promitea corectarea inechităților și un sistem nou, revoluționar, de calcul.”

„În schimb, am văzut calcule greșite, pensionari cu pensia tăiată la jumătate, inclusiv categoriile cele mai vulnerabile au fost nedreptățite”, acuză Geoană.

El îi avertizează pe guvernanți că „sunt obligați să se asigure că astfel de situații nu vor mai exista, prin depolitizarea instituțiilor statului, angajarea oamenilor competenți și dedicați postului pe care l-au ales, promovarea capitalului românesc și creșterea investițiilor.”

„Doar așa ne vom asigura că putem susține un sistem de pensii care să ofere românilor un trai decent după o viață de muncă.

În calitate de Președinte, voi urmări în mod special implementarea calendarului asumat de Guvern pentru indexarea pensiilor persoanelor cu dizabilități, care provin din minerit, industria nucleară, industria siderurgică, pensionari CFR și pentru corectarea tuturor problemelor apărute în procesul de recalculare”, spune Mircea Geoană.