Geoană, după ce Ponta a afirmat că l-a votat pe Antonescu în 2009: Îi las pe simpatizanții noștri să judece atitudinea premierului (VIDEO)

Publicat: 29 05. 2014, 13:30
Foto: B1 TV

Mircea Geoană a declarat, joi, după ce premierul a afirmat că l-a votat pe Crin Antonescu la alegerile prezidențiale din 2009, că îi va lăsa pe simpatizanții partidului să judece atitudinea șefului PSD.

”Îi las pe membrii noștri de partid, pe simpatizanții noștri să judece o astfel de atitudine a lui Victor Ponta. Cu sau fără votul lui Victor Ponta în primul tur în 2009 am câștigat peste 3 milioane de voturi și în al doilea tur am câștigat peste cinci milioane de voturi”, a spus Geoană.

”Am câștigat alegerile în România și le-am câștigat probabil și pe ansamblu. E singurul lucru pe care vreau să îl spun- judecata aparține exclusiv milioanelor de români care m-au votat și au votat culorile social-democrate în 2009”, a subliniat el.

Victor Ponta a declarat, joi, că în primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din 2009 l-a votat pe liberalul Crin Antonescu, cu toate că el era șeful de campanie al lui Mircea Geoană. (Detalii AICI)

Geoană, după ce Ponta a afirmat că l-a votat pe Antonescu în 2009