Geoană crede că PSD trebuie „să câștige tot în 2014” pentru a înceta coabitările

Geoană crede că PSD  trebuie „să câștige tot în 2014” pentru a înceta coabitările

PSD trebuie ”să câștige tot în 2014”, a declarat, sâmbătă, senatorul social-democrat Mircea Geoană, spunând că astfel vor înceta coabitările din România.

„Coabitările în România începând cu decembrie 2014 trebuie să înceteze. Ciclurile politice între preşedintele României, majoritatea parlamentară şi guvernul rezultat din acea majoritate trebuie să fie resincronizate. Un preşedinte de stânga cu o majoritate de stânga cu PSD ca ax central al Guvernului în anul viitor”, a afirmat Geoană, în cadrul discursului susţinut la Buzău la Forumul Naţional România Europeană 2014-2020.

Senatorul Mircea Geoană a arătat că în ultima perioadă preşedintele Traian Băsescu, dar şi liderul PNL Crin Antonescu susţin că PSD nu poate câştiga alegerile prezidenţiale întrucât are doar 40% în sondaje, relatează Agerpres.

„Dar amândoi spun, şi Traian Băsescu şi recentul său discipol (n.r. – Crin Antonescu), că PSD nu are cum să câştige alegerile prezidenţiale pentru că suntem undeva la 40%. Trebuie să vă reamintesc că în 2009 am câştigat 5,2 milioane de voturi şi dacă nu erau matrapazlâcuri şi furăciune, câştigam Preşedinţia României”, a afirmat Geoană.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
11:32 - Traian Băsescu a mers să voteze pentru prezidențiale: „Sunt convins că românii vor ieși la vot și vor alege bine” / „Să știți că nu mă duc în Congo, doar am amenințat” (VIDEO)
11:03 - Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că, astăzi, nimeni nu o să-și facă bagajul să plece în altă țară. Iubesc țara asta și continui să lupt pentru ea” (VIDEO)
10:52 - Un tânăr din Vâlcea a fost amendat și a rămas fără certificatul de înmatriculare al mașinii după ce și-a decorat autoturismul cu luminițe LED
10:45 - Un polițist de frontieră s-a împușcat în cap. Urma să efectueze paza la o secție de votare din Giurgiu
10:28 - Alegeri prezidențiale. Județele cu prezența cea mai mare la vot. Cine se află pe ultimele locuri
10:15 - Atac armat lângă ambasada Israelului din Amman: Trei polițiști răniți și atacator împușcat mortal
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)