Generalul Gheorghe Mărdărescu, o personalitate istorică marcantă din Armata Română din timpul Primului Război Mondial, a fost omagiat miercuri, la Cluj-Napoca, în prezența lui Gabriel Leș, ministrul Apărării Naționale, potrivit dcnews.ro.
SOȚIA LUI MIHAI CONSTANTINESCU, ÎN LACRIMI, DE DURERE! DIN PĂCATE, A CONFIRMAT ANUNȚUL TRIST (GALERIE FOTO)
Așadar, Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), cu sprijinul Camerei de Comerț și Industrie Cluj (CCI Cluj) și al Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, a organizat miercuri, 7 august, ceremonia de dezvelire a statuii Generalului Gheorghe Mărdărescu.
WOW, E SEXY MAMA! ȘI-A FĂCUT DE RÂS BĂIATUL! INCREDIBIL CUM A FOST FILMATĂ! TOȚI BĂRBAȚII POFTESC LA EA! (GALERIE FOTO)
Evenimentul marchează 100 de ani de la momentul în care Armata Română a ocupat Budapesta, într-o contraofensivă, care a culminat cu răsturnarea regimului comunist maghiar condus de Bela Kun. La ceremonia de dezvelire a statuii au participat înalți demnitari de stat, reprezentanți ai administrației publice locale, președinți de camere de comerț județene precum și un număr mare de români care și-au dorit să fie de față la un eveniment care marchează istoria.
EA ESTE CEA MAI SEXY FEMEIE DIN ARMATĂ! I-A INNEBUNIT PE TOȚI ȘI ACUM S-A DEZBRĂCAT PENTRU PREȘEDINTE! (GALERIE FOTO)
„Anul acesta Camera de Comerț și Industrie a României împlinește 155 de ani de la înființare. Alături de multe alte instituții ale României moderne, precum Senatul României, Banca Națională sau Curtea de Conturi, Camera de Comerț și Industrie a României a fost și iată că este în continuare un martor instituțional al tuturor evenimentelor care au condus la conturarea României contemporane. (…)
Ne-am dorit foarte mult să omagiem și în același timp să facem o reparație istorică reducându-l pe Generalul Mărdărescu în atenția publicului. După cum bine știți, faptele sale de arme au fost cenzurate în perioada dinainte de ’89. Am ținut să fim astăzi aici pentru că ne dorim să contribuim la Centenar care, în percepția noastră, trebuie sărbătorit între 1 decembrie 2018 și iunie 2020, poate chiar până la 28 octombrie 2020 odată cu tratatul de la Paris prin care este recunoscută și Basarabia la nivel internațional ca parte a României”, a spus Mihai Daraban, președintele CCIR.
La rândul său, Gabriel Leș, ministrul Apărării a declarat: „Evocăm astăzi personalitatea unui soldat minunat mai presus decât orice laudă, așa cum îl caracteriza Mareșalul Alexandru Averescu. Gheorghe Mărdărescu a fost în primul rând un om cu caracter excepțional, un vizionar, un mare patriot și un conducător redutabil. Generalul Gheorghe Mărdărescu a înțeles încă de la început pericolul comunismului și a acționat rapid în stoparea acestui flagel. De asemenea, a acționat neobosit pentru modernizarea armatei, a militat ca România să se poată impune ca putere regională, alături de Iugoslavia, Cehoslovacia și Polonia. Mulțumesc Camerei de Comerț și Industrie a României pentru susținerea proiectului de edificare a monumentului Generalului Gheorghe Mărdărescu, aici, la Cluj, în inima Transilvaniei de unde a pornit ultima campanie militară din perioada Primului Război Mondial”.