Gelu Vișan a mers la ședința Mișcării Populare din Parlament cu o servietă plină cu praz

Publicat: 14 12. 2015, 08:23
Foto: romaniatv.net

Prazul a devenit ultima fiţă în Parlamentul României.

Politicienii olteni au dorit să iasă în evidenţă la şedința de ieri a Colegiului Național al Mişcării Populare, aşa că au venit cu câteva fire de praz la purtător.

De exemplu, Gelu Vișan, unul dintre liderii partidului, s-a plimbat pe holurile Palatului Parlamentului cu o servietă în care îngrămădise 3 fire de praz.

Nu puţini au fost cei care au vrut să imortalizeze momentul amuzant şi s-au pozat cu deputatul mândru de originile sale. Dar n-a fost singurul.

O altă membră a Mişcării Populare a fluturat cu bucurie mai multe fire de praz, alături de un pliant al partidului condus de fostul preşedinte Traian Băsescu.