Gavrilă Pop, demis din fruntea Jandarmeriei Capitalei după miting-ul de la Cotroceni, numit șef al Jandarmeriei Române
General maior Gavrilă Pop, comandant al Şcolii de Aplicaţie pentru Ofiţeri a Jandarmeriei Române, a fost împuternicit joi, prin Ordin al Ministrului Administraţiei şi Internelor, să îndeplinească atribuţiile funcţiei de inspector general al Jandarmeriei Române, potrivit unui comunicat MAI.
Tot din 10 mai, prin Ordin al Ministrului Administraţiei şi Internelor, colonel Gavrilă Angelică Costel, inspector general al Jandarmeriei Române, a fost mutat în interesul serviciului la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa şi numit şef al Inspectoratului.
Gavrilă Pop, noul șef al Jandarmeriei Române, a fost destituit, anul trecut, din fruntea Jandarmeriei Capitalei, în urma miting-ului polițiștilor din fața Palatului Cotroceni, atunci când forțele de ordine au aruncat cu caschetele din dotare.
Atunci, lui Gavrilă Pop i s-a reproșat lipsa unei intervenții în contextul în care protestul tindea să degenereze.
De asemenea, prin Ordin al Ministrului Administraţiei şi Internelor, colonel Faur Adrian Marin, prim-adjunct al inspectorului general şi şef de Stat Major al Jandarmeriei Române, a fost mutat în interesul serviciului la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Prahova şi numit în funcţia de şef al Inspectoratului.