Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi fac cercetări privind modul în care membrii AUR au reparat un drum din Pechea, distrus de inundații, fără să aibă autorizațiile necesare.
Amintim că mai mulți membri AUR au mers, în septembrie, în zonele din Galați afectate de inundații. Președintele partidului, George Simion, a anunțat că aproximativ 300 de voluntari i-au ajutat pe sinistrați.
Partidul a și transmis pe Facebook că a refăcut strada Băii din satul Pechea „într-o singură zi”.
Însă Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galaţi a fost sesizat că lucrările la drum au fost realizate fără respectarea Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții. Mai precis, membrii AUR nu au solicitat de la administrația locală din Pechea autorizaţia de construire care le-ar fi permis să înceapă refacerea drumului, explică HotNews.
Agenții de la IPJ Galaţi au repartizat petiţia Secţiei 2 Poliţie Rurală Smârdan, care a constatat că fapta sesizată este de natură penală – „efectuarea de lucrări neautorizate în zona drumului public” – şi au trimis dosarul procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi. Vinovaţii riscă închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă.
Reprezentanţii AUR nu au dorit să comenteze informațiile.