Gabriela Szabo, noua consilieră a ministrului Tineretului și Sportului, Nicolae Bănicioiu
Multipla campioană de atletism Gabriela Szabo, vicepreşedinte al Federaţiei europene de atletism şi membră a Consiliului Asociaţiei europene de atletism, este noua consilieră a ministrului tineretului şi sportului Nicolae Bănicioiu.
„M-a surprins şi pe mine această propunere, care mi-a fost făcută acum o săptămână, dar nu am cum să refuz o muncă în slujba sportului căruia îi datorez totul. Sper să fac faţă acestei funcţii”, a declarat Gabriela Szabo, informează Agerpres.
Gabriela Szabo este campioană olimpică la JO de la Sydney în 2000, la 5.000 m, medaliată olimpică, cu argint la Atlanta 1996, la 10.000 m, şi cu bronz la Sydney, la 1.500 m, de patru ori campioană mondială de seniori în aer liber şi o dată la juniori, de 4 ori campioană mondială indoor, campioană europeană indoor. Născută pe 14 noiembrie 1975, la Bistriţa, este căsătorită cu primul ei antrenor, acum antrenor federal, Zsolt Gyongyossy.