Gabriela Firea (PSD): Reducerea veniturilor medicilor și asistenților – pe masa guvernului! Domnule ministru Vlad Voiculescu, dumnevoastră citiți ce semnați? Sau înțelegeți ce citiți?

Gabriela Firea (PSD): Reducerea veniturilor medicilor și asistenților – pe masa guvernului! Domnule ministru Vlad Voiculescu, dumnevoastră citiți ce semnați? Sau înțelegeți ce citiți?
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Senatoarea Gabriela Firea, prim-vicepreședinta PSD, susține că Guvernul a discutat, în urmă cu câteva zile, un Memorandum „în care se precizează că sporurile din Sănătate sunt prea mari și că trebuie reduse”, context în care social-democrata l-a întrebat pe Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, dacă el citește ce semnează sau dacă înțelege ce citește.

„Reducerea veniturilor medicilor și asistenților – pe masa guvernului”, susține Gabriela Firea, prim-vicepreședinta PSD

„Reducerea veniturilor medicilor și asistenților – pe masa guvernului! I-am prins iar cu minciuna! Domnule ministru Vlad Voiculescu, dumneavoastră citiți ce semnați? Sau înțelegeți ce citiți? Ați discutat în Guvern, acum câteva zile, un Memorandum în care se precizează că sporurile din Sănătate sunt prea mari și că trebuie reduse! Iar colega dumneavoastră de Guvern, Raluca Turcan, chiar a făcut declarații în sprijinul aceleiași idei! Cine sunt, domnule Voiculescu, politicienii iresponsabili care spun că veniturile din Sănătate vor scădea, nu cumva dumneavoastră și doamna Turcan?!”, a declarat Gabriela Firea, conform unei postări publicate luni pe pagina de Facebook a PSD.

Cât despre scădere, spune prim-vicepreședinta social-democraților, „liderii de sindicat din Sănătate au făcut calculele în baza Memorandumului și aceasta ajunge și la 48%!”

„Iar toate acestea în pandemie!Așadar, iresponsabili sunteți dumneavoastră, cei din Guvernul PNL – USR – Plus, domnule Voiculescu, fiindcă fie nu citiți ce semnați, fie nu înțelegeți ce citiți!”, a adăugat senatoarea PSD Gabriela Firea.

Senatorul Gabriela Firea, prim-vicepreședinte #PSD: „Reducerea veniturilor medicilor și asistenților – pe masa…

Publicată de Partidul Social Democrat peLuni, 22 martie 2021

Ce declarase ministrul Sănătății. Vlad Voiculescu: „Am fost surprins să aflu de zvonurile împrăștiate de diverse persoane iresponsabile”

În urmă cu două zile, ministrul Vlad Voiculescu susținea că nu a existat nicio discuție în Guvern sau în coaliție cu privire la o eventuală reducere a veniturilor medicilor. El dădea asigurări că poziția Ministerului Sănătății este clară: „nici gând”.

„Am fost astăzi în vizită la un centru de vaccinare și la un spital. Am fost surprins să aflu de zvonurile împrăștiate de diverse persoane iresponsabile că guvernul ar avea în plan reducerea veniturilor medicilor în general, a personalului ATI sau a celor care duc în momentul ăsta greul pandemiei. Nu a fost nicio discuție în guvern sau în coaliție despre așa ceva, iar poziția Ministerului Sănătății vă asigur că este clară: nici gând”, scrisese Vlad Voiculescu, în 20 martie, pe Facebook.

Am fost astăzi în vizită la un centru de vaccinare și la un spital. Am fost surprins să aflu de zvonurile împrăștiate de…

Publicată de Vlad Voiculescu peSâmbătă, 20 martie 2021

Urmăriți B1TV.ro și pe
`