Gabriela Firea: PSD își va reprimi postul de vicepreședinte al CJ Ilfov

Publicat: 14 01. 2014, 23:33
Foto: jurnaluldeilfov.ro

Senatorul Gabriela Firea a anunțat, marți, că la nivelul USL Ilfov a fost semnat un nou protocol în urma căruia PSD își va reprimi postul de vicepreședinte al Consiliului județean, relatează Agerpres.

”Urmare a întâlnirii de azi (n.r. marţi) dintre conducerile organizaţiilor judeţene Ilfov ale PSD şi PNL, în prezenţa copreşedinţilor Uniunii Social Liberale, voinţa cetăţenilor exprimată la alegerile locale şi parlamentare din 2012 a fost restabilită. La proxima şedinţă a Consiliului Judeţean, PSD îşi va primi înapoi postul de vicepreşedinte, iar deciziile legate de proiecte şi alocări bugetare la nivelul judeţului se vor face după consultări colegiale în cadrul Alianţei. Cu această ocazie a fost semnat un nou protocol al USL Ilfov care, pe lângă elementele enunţate mai sus, mai cuprinde prevederi legate de buna colaborare dintre partidele Alianţei, ce exclud cu desăvârşire, pentru viitor, orice atacuri între partidele aliate sau reprezentanţii acestora, atât în campania electorală pentru alegerile europarlamentare, cât şi după aceasta, până la încheierea mandatului”, precizează Firea într-un comunicat.

Potrivit senatorului, implicarea conducerilor executive ale celor două partide în dezamorsarea conflictului din USL Ilfov a contribuit la strângerea rândurilor în cadrul USL şi precizează că motivele ”obiective” care au stat la baza demisiei sale din funcţiile deţinute în cadrul PSD ”au fost înlăturate”.

Totodată, Firea a precizat că i-a transmis preşedintelui social-democraţilor Victor Ponta decizia sa de a-şi retrage demisia şi de a-şi continua activitatea în partid.

”Am demonstrat cu prisosinţă că împreună putem depăşi orice obstacole, ceea ce ne permite să ne concentrăm eforturile în direcţia adversarilor comuni şi mai ales către îndeplinirea programului de guvernare în beneficiul cetăţenilor care ne-au votat. În aceste condiţii, constatând că toate motivele obiective care au stat la baza demisiei mele din funcţiile de conducere şi din calitatea de membru al PSD au fost înlăturate, i-am comunicat preşedintelui Victor Ponta decizia mea de a-mi retrage demisia şi de a continua activitatea în partid. Sunt convinsă că semnalul tras de mine, la care au reacţionat foarte mulţi colegi din PSD şi nu numai, a fost unul benefic atât pentru unitatea USL, cât şi pentru modul în care sunt privite şi tratate femeile în politica românească. Organizaţia PSD Ilfov a ieşit întărită din această încercare şi vom putea să-i reprezentăm cu mai multă eficienţă pe cei care ne-au acordat încrederea”, conchide Gabriela Firea.