Gabriela Firea, executată pentru că este împotriva lui Liviu Dragnea (SURSE)
Ședință la ceas de seară la PSD. După ce a scăpat de Adrian Țuțuianu și Marian Neacșu, Liviu Dragnea pregătește și debarcarea Gabrielei Firea. Potrivit unor surse politice, citate de B1 TV, în următorul Comitet Executiv se va discuta despre înlocuirea primarului general de la șefia PSD București.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, i-a convocat marți seară pe primarii Sectorului 4 și Sectorului 5, Daniel Băluță și Daniel Florea, la sediul PSD. Cei trei au discutat timp de aproximativ o oră și, potrivit surselor citate, au vorbit despre opțiunile luate în calcul pentru șefia PSD București.
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, nu s-a prezentat, luni, la CEx-ul PSD, fiind plecată într-o delegație oficială, dar a transmis o scrisoare colegilor din PSD în care arată teroarea instaurată de Liviu Dragnea în partid.
Gabriela Firea atrage atenția că activitatea din PSD nu mai poate continua sub teroarea excluderilor, primii doi pe listă fiind Adrian Țuțuianu și Marian Neacșu. (Detalii AICI)
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.