Purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea, a declarat luni că un Guvern și o majoritate nu se pot schimba nedemocratic doar pentru că „PNL este ahtiat după putere”, informează Agerpres.
„Isteria celor din Partidul Național Liberal a depășit demult granițele unui comportament normal pe scena politică. Normalitatea a devenit la PNL să ceară schimbarea unui Guvern altfel decât în Parlament sau prin alegeri democratice. Nici nu ne miră acest lucru în condițiile în care sforile fostului partid liberal istoric sunt trase acum de cei care au pierdut fără drept de apel alegerile din 2012. Vorbim despre oameni pentru care democrația nu înseamnă nimic și care ar folosi orice fel de mijloace pentru a reveni la putere”, a transmis Firea într-un comunicat.
„Atacul la Victor Ponta nu îl vizează doar pe acesta și acest lucru a fost clar când ni s-a vorbit din nou despre ilustra moțiune de cenzură pe care nici măcar semnatarii acesteia nu o cunosc de fapt bine”, a mai transmis prutătorul de cuvânt al PSD.